Manipulări și dezinformări de la Moscova // Cum justifică Zaharova numărul mare de diplomați ruși acreditați în R. Moldova

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Anti-Fake
28.6.2023 12:18
7.10.2024 0:51
Tudor Ioniță
Anti-Fake

Moscova inventează noi argumente care să îndreptățească numărul diplomaților ruși aflați în R. Moldova. Într-o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al MID-ului, Maria Zaharova, a vorbit despre ”o istorie și cultură comună bogată” între Rusia și R. Moldova, precum și despre necesitatea întăririi relațiilor cu ”poporul moldovean prietenesc”. Totodată, ea numește Chișinăul, care își dorește respectarea principiului parității când vine vorba despre numărul diplomaților, drept ”rusofob” și ”sluga Occidentului”.

Rusia, ca orice alt stat, stabilește numărul reprezentanților diplomatici într-o țară sau alta în funcție de nivelul relațiilor bilaterale și volumului sarcinilor care apar acolo. Popoarele Rusiei și R. Moldova sunt legate de o istorie și cultură comună bogată, de o colaborare activă în sferele economică și umanitară, legături strânse între oameni. În R. Moldova locuiesc peste 200 de mii de cetățeni ruși, iar diaspora moldovenească în Rusia numără în jur de 500 de mii de cetățeni. Rusia este cointeresată în extinderea și întărirea relațiilor cu poporul moldovean prietenesc în baza principiilor de respect reciproc și neimplicare în treburile interne. Reieșind din aceste considerente, numărul diplomaților Ambasadei Rusiei în Chișinău este total îndreptățit” a declarat Zaharova.

Purtătorul de cuvânt al MID-ului de la Moscova manipulează intenționat când vorbește despre colaborarea ”activă” în sfera economică. Astfel, în 2022, doar 4,4% din exporturile moldovenești s-au dus în Rusia, în timp ce importurile rusești în R. Moldova au constituit 12,4% din total. Cifrele nu sunt nici pe departe atât de impunătoare pe cât le prezintă Zaharova. Mai mult, ele denotă că din schimbul comercial între cele două state are de câștigat mai mult Rusia, și nu R. Moldova.

Un alt fals îl reprezintă faptul că în Rusia s-ar afla jumătate de milion de cetățeni moldoveni. Potrivit chiar autorităților de la Moscova, în 2021 doar aproximativ 130 de mii de moldoveni se aflau pe teritoriul Rusiei. Această cifră a scăzut și mai tare după începutul războiului din Ucraina și decretarea de către Kremlin a mobilizării parțiale.

Alte manipulări vociferate de Zaharova ar fi că ”popoarele Rusiei și R. Moldova sunt legate de o istorie și cultură comună bogată” și că ”Rusia este cointeresată în extinderea și întărirea relațiilor cu poporul moldovean prietenesc în baza principiilor de respect reciproc și neimplicare în treburile interne”.

Vedem cum Chișinăul oficial se conduce după altă tactică. Urmând cursul campaniilor antiruse ale Occidentului colectiv, autoritățile R. Moldova merg pe calea distrugerii relațiilor moldo-ruse și îngreunarea relațiilor umanitare între popoarele țărilor noastre. Inițiativa de micșorare a personalului Ambasadei Rusiei la Chișinău face parte din aceeași serie. O astfel de poziție fățarnică și destructivă, care ignoră părerea și interesele propriilor cetățeni, precum și mantra despre ”pericolul propagandei ruse”, provoacă o respingere crescândă din partea cetățenilor moldoveni, majoritatea cărora au o atitudine călduroasă și prietenoasă față de țara noastră” a mai declarat Zaharova.

Purtătorul de cuvânt al MID-ului rus pretinde deja că majoritatea cetățenilor R. Moldova simpatizează Rusia, pe când ultimele sondaje prezintă opusul. Astfel, acestea arată că în jur de 60% dintre moldoveni pledează pentru integrarea în UE, pe când în jur de o treime își doresc integrarea în Uniunea Euroasiatică condusă de Moscova. Mai mult, ideea unirii cu România este mai atractivă pentru cetățeni, în jur de 40 la sută pronunțându-se pentru acest deziderat.

Vladimir Putin este doar al patrulea cel mai popular lider extern în R. Moldova, având, în același timp, cel mai mare anti-rating și fiind considerat de moldoveni drept principalul vinovat pentru izbucnirea războiului din Ucraina.

Când vine vorba despre politica internă, PAS, aflat la guvernare, este cel mai popular, fiind preferat de aproximativ 45% din respondenții deciși. În același timp, formațiunile pro-ruse BECS și Partidul ”ȘOR” (scos recent în afara legii în urma unei decizii a Curții Constituționale), ar acumula împreună aproximativ 35% din voturi la alegerile parlamentare.

Cifrele confirmă că majoritatea cetățenilor susțin politica externă a autorităților de la Chișinău, iar faptul că ”majoritatea moldovenilor au o atitudine călduroasă și prietenoasă față de Rusia” este doar un mit.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md