Mark Feighin: Putin consideră că va trebui neapărat să realizeze un plan prin care să împiedice R. Moldova să ajungă în UE și NATO

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Politic
29.3.2024 10:20
30.9.2024 18:04
Politic

Juristul și vloggerul rus Mark Feighin avertizează că Vladimir Putin va face orice îi stă în puteri pentru a împiedica aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu în Exclusivitate acordat jurnalistului TVR MOLDOVA, Constantin Uzdriș.

Dacă guvernatorii merg la întâlniri cu Putin (nr. Întâlnirea bașkanului UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul cu Vladimir Putin), este destul de evident că există un interes direct de a influenţa situaţia din R. Moldova. Cred că aici nu pot fi două păreri. Prin urmare, din acest punct de vedere, desigur, Putin consideră că în anumite împrejurări va trebui neapărat să realizeze un plan prin care să împiedice Moldova să ajungă în UE și NATO - în primul rând” a declarat Feighin.

Potrivit lui, Rusia poate să-și pună în aplicare planurile de a deturna parcursul european al R. Moldova atât prin intermediul presiunilor de ordin militar, cât și prin politicienii pe care îi controlează la Chișinău.

Dar cum poate fi aplicat planul? Ei bine, astăzi, pe fondul războiului care se desfăşoară la granița R. Moldova cu Ucraina, ea se învecinează cu regiunea Odessa, de exemplu, regiunea transnistreană și așa mai departe... Ei bine, este clar că acestea pot fi metode militare. Cel puțin deocamdată, ele rămân actuale. Din punct de vedere politic, depinde de însăși conducerea politică din R. Moldova. Va permite ea să-i fie influențate prin intermediul partidelor pro-Moscova acţiunile, politica, etc, sau va opune o rezistenţă dură pentru a suprima toate aceste partide, toate aceste activități? Asta va depinde de conducerea Moldovei” a menționat Mark Feighin.

Opozantul regimului Putin spune că Rusia nu a pierdut nici o dată interesul pentru Republica Moldova, iar războiul hibrid dus de Kremlin continuă de 32 de ani.

Moscova e foarte interesată de R. Moldova. Este interesată de ea încă din anii 90, din perioada în care Snegur era încă în fruntea R. Moldova. Şi amintiți-vă toată povestea asta cu introducerea unui contingent pe teritoriul regiunii transnistrene, evenimentele de la Tiraspol, Bender și așa mai departe. Păi, bineînțeles că Rusia e interesată necondiționat... Ar vrea Putin să acapareze R. Moldova, ca să spunem așa, prin mijloace militare sau politice? Ei bine, există partide ”proxy” care funcționează și sunt finanțate de Kremlin, cum e partidul lui Şor şi acesta nu e un secret. Dar iată, au arătat recent o fată, nici nu-mi amintesc numele ei de familie, din Găgăuzia, care a fost la Moscova” a adăugat juristul.

Mark Feighin este un fost avocat rus care a apărat în instanță fostul pilot ucrainean Nadejda Savcenko dar și trupa punk Pussy Riot. A devenit popular după ce a lansat un canal de YouTube Feygin Live și a susținut Kievul în războiul declanșat de Rusia.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Abonează-te la
Deschide.md