Mihai Popșoi, în vizită oficială în Croația. Va participa la Dubrovnik Forum și la reuniunea privind sprijinul pentru Ucraina


Dubrovnik Forum, ajuns la cea de-a 18-a ediție, este organizat anual sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe și Europene al Croației și reunește oficiali de rang înalt, experți și lideri internaționali.
Mihai Popșoi va interveni în cadrul panelului „Conectarea Europei și Asiei: Căi către parteneriat și prosperitate”, unde va aborda subiecte legate de conectivitate, cooperare regională și dezvoltare durabilă.
Pe agenda vizitei sunt prevăzute și întrevederi bilaterale cu ministrul afacerilor externe și europene al Croației, Gordan Grlić Radman, precum și cu alți miniștri de externe din state europene.
Tot în cadrul vizitei, șeful diplomației moldovenești va participa la Reuniunea Ministerială „Ucraina – Europa de Sud-Est” - eveniment dedicat coordonării eforturilor regionale de sprijinire a Ucrainei în contextul agresiunii ruse.
.png)
.png)