Ministrul de Externe de la București face precizări despre o întâlnire între Nicușor Dan și Donald Trump. Când va merge președintele României în SUA


„O să o anunţăm la momentul respectiv la nivel de calendar, însă pot să o clarific la nivel de agendă. Sunt trei obiective principale: participarea noastră la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite - aceasta este agenda principală în New York, întâlnirea cu comunităţile de români atât în New York, cât şi în Chicago şi pregătirea vizitei ulterioare, la începutul anului viitor, între preşedintele Nicuşor Dan şi preşedintele Donald Trump. Cel mai probabil o să vedem acest lucru în primul trimestru al anului 2026”, a afirmat Oana Ţoiu, duminică, la TVR Info.
Șeful diplomației române a vorbit și despre progresul făcut pentru includerea României în programul Visa Waiver. „În această perioadă, extrem de important pentru noi este şi programul Visa Waiver. Avem acolo de reconstruit câteva punţi, suntem, însă, într-un loc mult mai bun decât acum câteva luni, aş spune”, a declarat ea.
Ministrul a evitat să spună când ar putea românii să scape de vizele pentru America, arătând că doreşte să anunţe progresul atunci când el va fi finalizat, transmite Digi24.RO.
„România trebuie să intre în programul de Visa Waiver. Nu poate să fie acceptabil pe termen mediu şi lung ca o ţară din Schengen să nu fie şi în programul de Visa Waiver şi nu vorbim doar de interesul României în asta. Programul Visa Waiver generează şi o creştere a turismului, ceea ce înseamnă şi un interes pentru Statele Unite ale Americii. (...) Instituţional ce facem acum este că lucrăm în special la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, la nivelul Cancelariei, la nivelul nostru, al Ministerului Afacerilor Externe şi al Ambasadei şi sigur că este foarte important acest lucru şi pe agenda preşedintelui. Însă au fost făcute de-a lungul timpului în aceşti ani de zile multe declaraţii optimiste faţă de programul Visa Waiver. Aş vrea să anunţăm public progresul în momentul în care el este finalizat. Se lucrează pe toate palierele, dar din nou, daţi-mi voie să anunţăm progresul odată ce el este finalizat, pentru că România a auzit de multe ori la televizor că intrăm în Visa Waiver de la oficiali”, a mai spus Oana Ţoiu.
.png)
.png)