Netanyahu amenință că va „deschide porțile iadului” în Gaza dacă nu sunt eliberați toți ostaticii


„Avem o strategie comună și nu putem împărtăși întotdeauna detaliile acestei strategii cu publicul, inclusiv când se vor deschide porțile iadului, așa cum o vor face cu siguranță dacă nu vor fi eliberați toți ostaticii noștri, până la ultimul”, a afirmat Benjamin Netanyahu, duminică, într-o conferință comună cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio.
Liderul israelian i-a mulțumit președintelui american Donald Trump pentru ajutorul oferit în eliberarea a încă trei ostatici din Gaza sâmbătă. El i-a mulțumit și lui Marco Rubio, pentru „sprijinul fără echivoc” al SUA „pentru politica Israelului în Gaza”, potrivit The Times of Israel, citat de HotNews.
Benjamin Netanyahu a promis că Israel își va atinge toate obiectivele de război și va „elimina capacitățile militare ale Hamas și regimul său politic din Gaza”.
„Ne vom aduce acasă toți ostaticii și ne vom asigura că Gaza nu va mai reprezenta niciodată o amenințare pentru Israel”, a continuat premierul israelian.
Netanyahu și Rubio au vorbit și despre planul lui Trump pentru Gaza
Premierul israelian a menționat că a discutat cu Marco Rubio despre „viziunea îndrăzneață” a președintelui Donald Trump „pentru viitorul Gazei și vom lucra pentru a ne asigura că această viziune devine realitate”.
Recent, președintele Donald Trump a sugerat că SUA ar putea prelua Fâșia Gaza pentru a o transforma în „Riviera Orientului Mijlociu”, relocându-i pe cei 2 milioane de rezidenți palestinieni către alte țări, și anume Egipt și Iordania. Propunerea a stârnit furie pe scena globală, inclusiv în lumea arabă.
Rubio a recunoscut, duminică, că propunerea lui Trump „s-ar putea să îi fi surprins și șocat” pe mulți.
Totuși, a continuat șeful diplomației americane, „președintele a fost și foarte îndrăzneț în legătură cu viziunea sa referitoare la care ar trebui să fie viitorul pentru Gaza, nu aceleași idei obosite din trecut, ci ceva îndrăzneț și ceva care, sincer, a necesitat curaj și viziune”.
„Ceea ce nu poate continua este același ciclu în care repetăm iar și iar și sfârșim în exact același loc”, a punctat Marco Rubio. „Hamas nu poate continua ca forță guvernamentală sau militară… trebuie eliminați… trebuie eradicată”, a adăugat secretarul de stat al SUA.
El a menționat că prima prioritate a lui Donald Trump este eliberarea oamenilor ostaticilor luați de Hamas în atacul din 7 octombrie 2023.

