Percheziții la Comrat // Doi viceprimari, cercetați penal pentru abuz de serviciu


Potrivit materialelor administrate, unul dintre viceprimari ar fi organizat încheierea mai multor contracte de achiziții publice în favoarea unei întreprinderi aflate sub controlul acestuia, înregistrată pe numele unor persoane interpuse, compania fiind favorizată sistematic în cadrul licitațiilor organizate de Primărie. Totodată, același viceprimar este bănuit că ar fi influențat consilierii municipali și ar fi facilitat alocarea ilegală a mai multor terenuri de construcție către apropiații săi, în timp ce el însuși era adevăratul beneficiar. Aceste terenuri au fost ulterior înstrăinate în scopul obținerii ilegale de fonduri.
Sursele Deschide.MD susțin că viceprimarul vizat este Stepan Cara.
Cel de-al doilea viceprimar, Irina Zelenscaia, aflată în arest la domiciliu, este la rândul său bănuită de abuz de serviciu, manifestat prin influențarea procesului decizional în Consiliul Municipal, în vederea atribuirii de terenuri către persoane interpuse, beneficiarii finali fiind ambii viceprimari. Faptele documentate indică o bănuială rezonabilă de acțiune coordonată în vederea influențării aleșilor locali în interes personal și material.
În urma perchezițiilor efectuate astăzi dimineața la domiciliul, automobilul și biroul de serviciu ai bănuiților, au fost depistate probe concludente pentru urmărirea penală. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.
Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor conexiunilor și probarea faptelor.
CNA precizează că viceprimarul reținut astăzi este vizat și într-o altă cauză penală de îmbogățire ilicită.
Amintim că, săptămâna trecută, Irina Zelenskaia a fost reținută de oamenii legii, fiind suspectată de finanțarea ilegală a partidului „Inima Moldovei”, condus de fostul bașcan al Găgăuziei, Irina Vlah. Ulterior, aceasta a fost transferată în arest la domiciliu.
Deschide și: Percheziții CNA la membrii „Inima Moldovei” // Patru persoane, reținute pentru 72 de ore
.png)
.png)