Peste 51 000 de familii, monitorizate mai eficient de asistenții sociali prin reforma RESTART


Aceste date sunt oferite de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Potrivit autorității, este vorba despre circa 77 886 de persoane vulnerabile.
„Pentru noi, fiecare caz asistat înseamnă o familie care primește sprijinul cuvenit, un copil, un vârstnic sau o persoană în dificultate care nu mai este singur. Mulțumesc din inimă colegelor și colegilor mei din prima linie pentru efortul enorm, pentru dedicare și curajul de a merge acolo unde nimeni nu ajunge. Munca voastră face diferența”, a menționat Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale.
Ce înseamnă „management de caz”?
„Este un proces complex de gestionare a unui caz în care un beneficiar sau o familie beneficiară se află într-o situație dificilă și are nevoie de suport pentru a redresa situația, pentru a se reintegra în societate sau pentru a reveni la o situație lipsită de risc. De exemplu, există management de caz deschis pe cazuri de violență în familie, pe cazuri de copii aflați în familii vulnerabile, copii care nu merg la școală, cazuri gestionate pe persoane cu dizabilități care au nevoie de asistență, persoane în etate, etc.
Într-un management de caz se face evaluarea inițială, apoi se efectuează evaluarea complexă a acestui caz. În urma evaluărilor se creează un plan individualizat de asistență în care se prevăd acțiunile și asistența necesară pentru cazul individual al acestor beneficiari. Urmează perioada de monitorizare și urmărire a îndeplinirii planului, ceea ce este cea mai lungă fază a managementului de caz. În funcție de progres și schimbări, se intervine și se ajustează planul individual de asistență. Managementul de caz continuă până se consideră că familia/beneficiarul a ieșit din situația de risc și nu mai are nevoie de asistență”, ne explică reprezentanții Ministerului prin intermediul unei note de informare.
Conform datelor, în jumătatea anului curent, a fost dublat numărul de cazuri gestionate de asistenții sociali comunitari și de specialiștii în protecția drepturilor copiilor. Acest fapt se datorează majorării numărului de vizite în teritoriu, în urma cărora colegii din prima linie merg acasă la familii pentru a monitoriza situația, pentru a evalua riscurile și se autosesizează la cazurile apărute în comunitate. În urma reformei RESTART, accesul la serviciile sociale s-a uniformizat pe toată țara și, astfel, serviciile au devenit mai disponibile pentru toți cetățenii, iar ajutorul și suportul asistenților sociali intervine mai rapid și prompt pentru nevoile beneficiarilor.
Din cele peste 51 000 de cazuri în managementul de caz - 34.99% se referă la cazuri cu copii, 26.24% la persoane în etate, 12.53% la persoane cu dizabilități, 8.21% la persoane în etate cu dizabilități, 13.41% la persoane care primesc ajutor social, 0.29% la refugiați, iar 4.45% la cazuri de violență în familie.
.png)
.png)