Prima condamnare în dosarul finanțării ilegale a „Șansei” lui Șor // Unul din „curierii” formațiunii a primit amendă de 45 000 de lei
Potrivit acuzatorilor de stat, astăzi, 11 noiembrie 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a acceptat acordul de recunoaștere a vinovăției semnat de un inculpat. Instanța a pronunțat prima condamnare în acest context, pentru finanțarea ilegală a unui partid politic, în conformitate cu articolul 181/3 din Codul penal.
Inculpatul a recunoscut că, în mod sistematic, a facilitat transportul și distribuirea unor sume de bani și cadouri, prin intermediari, către persoane ce prestau servicii pentru Partidul Politic „Șansa”. Printre aceste servicii se numărau promovarea imaginii partidului și a candidaților, participarea la întruniri și manifestații, toate acestea fiind realizate cu bunuri necontabilizate și nedeclarate, contrar prevederilor legale.
„Acceptând acordul de recunoaștere a vinovăției, instanța de judecată a recunoscut persoana vinovată de comiterea infracțiunii de finanțare ilegală a unui partid politic, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 45 000 lei. În scopul garantării achitării amenzii a fost menținut sechestrul asupra automobilului inculpatului.
Totodată, mijloacele bănești în mărime de 613 500 de lei au fost confiscate și trecute în folosul statului”, ne mai scriu acuzatorii de stat.
Sentința poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.
Potrivit procurorilor anticorupție, cauza penală privind finanțarea ilegală a partidelor politice și coruperea alegătorilor, în contextul activității unui grup criminal, a fost disjunsă dintr-un alt dosar la data de 16 octombrie 2024.
Conform informațiilor publicate, în martie 2024, inculpatul, acționând cu intenția de a finanța ilegal Partidul „Șansa” din surse interzise, a transmis unui bărbat un pachet în care se aflau 613 500 de lei, ce urmau a fi redistribuite, prin intermediari, către persoanele implicate în activitățile partidului, fără a respecta reglementările legale privind finanțarea politică.
În aceeași perioadă, inculpatul a fost reținut și arestat , iar în octombrie 2024 a fost deferit justiției. Judecarea cauzei a durat doar 3 săptămâni, cauza aflându-se în examinarea unui judecător specializat.