Procurorul General, despre coruperea alegătorilor: Schema de finanțare prin Promsviazbank ar fi fost elaborată de către serviciile speciale rusești
Șeful de la Procuratură a menționat că această schemă este parte a războiului hibrid și a îndemnat cetățenii, dar și instituțiile statului la vigilență. El a reamintit că coruperea se pedepsește, iar persoanele care se autodenunță sau colaborează cu ancheta vor fi scutite de pedeapsă, scrie Moldpres.
El a precizat că, în ultima perioadă, Inspectoratul Național de Investigații a desfășurat mai mult de 800 de percheziții, a pus în executare peste 380 de măsuri speciale de investigații, a reținut peste 28 de persoane și a ridicat peste 50 de milioane lei în diverse valute. De asemenea, oamenii legii au atribuit statut de învinuit în privința a mai bine de 35 de persoane.
Procurorul general a declarat că mai multe dosare inițiate pe numele unor membri ai fostului Partid „ȘOR” sunt tergiversate în instanță și a venit cu un apel către angajații săi.
„Vin cu un apel către toți procurorii, ofițerii și avocații. Suntem în fața unei provocări fără precedent. Acțiunile infracționale sunt puse în aplicare de organizațiile și grupări care sunt coordonate și finanțate din afara țării. Acestea utilizează toate instrumentele infracționale folosite în cadrul unui război hibrid, fără a ține cont de resurse materiale și financiare. Știm că nu doar demnitatea noastră este pusă în joc, ci și existența noastră ca stat de drept. Sunt convins că vom trece peste aceste provocări fără precedent, dar va fi necesar să ne angajăm într-un dialog mai sincer și deschis în tot ce înseamnă modificări legislative și procesual penale”, a conchis Munteanu.