”Proeuropeanul” Ceban a dat mâna cu prietenul lui George Simion și al oligarhilor ruși. Primarul capitalei, întâlnire cu Brian Brown


Însuși Ceban a anunțat despre acest lucru. Într-o postare pe Facebook, edilul capitalei a anunțat că i-a primit în vizită și am discutat cu mai mulți europarlamentari, deputați, persoane publice, jurnaliști din mai multe țări. Deși nu a menționat numele lui Brian Brown, considerat de autoritățile de la Chișinău drept un risc pentru securitate, chiar prima poză din galerie este cu activistul american.
Tot ieri, Brown s-a întâlnit și cu Igor Dodon. Liderul socialiștilor a vorbit despre activistul american ca despre ”bunul său prieten”.
Brian Brown a fost oprit, duminică, pe Aeroportul Internațional ”Eugen Doga”, în timp ce încerca să ajungă la Chișinău în vederea participării la Conferința MEGA. Oamenii legii i-au interzis, inițial, accesul. După mai multe ore petrecute în aeroport, a solicitat intervenția Ambasadei SUA, în urma căreia autoritățile moldovenești i-au permis, totuși, să intre în R. Moldova.
Amintim că, luni, Serviciul de Informații și Securitate a venit cu un comentariu privind interdicția aplicată mai multor persoane, care urmau să participe la Conferința ”Make Europe Great Again”. Potrivit SIS, măsurile au fost luate întrucât cetățenii străini ar prezenta riscuri pentru securitatea R. Moldova.
”Aceste persoane urmau să participe la un eveniment cu organizatori obscuri, fără transparență de finanțare și cu legături dubioase cu gruparea criminală Șor. În baza informațiilor, unii participanți și organizatori au scopul de a promova o agendă extremistă, de subminare a integrității teritoriale și a democrației din Republica Moldova. De exemplu, unul din participanți este un promotor al războiului Rusiei împotriva Ucrainei, dar și un susținător fidel al ocupației Rusiei în teritorii ce nu-i aparțin, cu utilizarea narațiunii ostile de „protejare a intereselor cetățenilor ruși asupriți”, referindu-se inclusiv la regiunea transnistreană” a notat SIS în comunicat.
Brian Brown este cunoscut pentru pozițiile sale suveraniste, fiind apropiat inclusiv de liderul AUR, George Simion (interzis pe teritoriul R. Moldova și Ucrainei din cauza legăturilor sale cu serviciile ruse).

De asemenea, activistul american a avut mai multe călătorii inclusiv în Federația Rusă, având legături strânse cu oligarhul Veaceslav Malofeev, susținător activ al invaziei ruse în Ucraina.

De-a lungul timpului, americanul a sprijinit multiple acțiuni politice extremiste, în țări precum Italia, Spania, Polonia, Ungaria, Slovacia și, mai ales, în Georgia, unde a activat o bună bucată de timp, împreună cu omul de afaceri Levan Vasadze, un ultranaționalist care și-a făcut banii în Rusia și în SUA, și care a intrat în politică în 2021, înființând mișcarea „Unitate, Estență și Speranță”(ERI), contribuind la destabilizarea puterii georgiene pro-europene.
.png)
.png)