Programul „Satul European” // Maia Sandu: Fondurile alocate arată beneficiile concrete ale apropierii noastre de UE

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Social
15.8.2024 15:56
30.9.2024 18:04
Social

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a vorbit despre programul „Satul European” inițiat în 2022, pe care îl consideră cu cel mai mare impact în dezvoltarea locală și construcția infrastructurii. Potrivit datelor oficiale, în 906 localități au fost investite circa 1,8 miliarde de lei.

„Este pentru prima dată când o guvernare investește sume atât de mari într-un timp atât de scurt în îmbunătățirea condițiilor de viață în localitățile din țară”, a afirmat Maia Sandu.

Potrivit demnitarei, peste 1 milion de oameni vor beneficia de aceste proiecte. „Fondurile alocate se ridică la 2,5 miliarde de lei și arată beneficiile concrete ale apropierii noastre de Uniunea Europeană. Le mulțumesc primarilor și tuturor echipelor din administrația centrală și locală care muncesc să transforme localitățile noastre în localități europene. Anume așa construim o viață bună acasă”, mai punctează șefa statului.

Maia Sandu susține că urmează să fie renovate 52 de grădinițe, 37 de gimnazii, 62 de complexe sportive și 63 de case de cultură. De asemenea, vor fi construite 36 de parcuri fotovoltaice în 30 de sate.

„De exemplu, în satele Telița din Anenii Noi, Mihuleni din Șoldănești sau Cișmichioi din UTA Găgăuzia vom duce apă, iar satele Zaim din Căușeni, Inești din Telenești și Ghelăuza din Strășeni vor avea sistem de canalizare. Satul Petreni din Drochia va avea complex de agrement și sport, satul Bumbăta din Ungheni va avea stadion de minifotbal. Satul Hiliuți din Rîșcani va avea o casă de cultură renovată, iar satul Văsieni din Ialoveni va avea o grădiniță reparată și dotată”, notează președintele Maia Sandu.

Referitor la ediția a 2-a a „Satului European”, la program au participat peste 80% din primăriile din R. Moldova, dintre care au fost selectate 612 localități. Astfel, în peste 200 de sate vor fi construite rețele de apeduct și canalizare, iar în peste 50 de sate vor fi construite rețele de iluminat stradal.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Abonează-te la
Deschide.md