Război în Ucraina: Mai mulţi miniştri europeni se reunesc luni la Londra


Alături de şeful diplomaţiei britanice, David Lammy, omologii săi german, polonez şi spaniol vor fi prezenţi la Lancaster House. Franţa va fi reprezentată de ministrul pentru Europa, Benjamin Haddad, iar Uniunea Europeană de şefa diplomaţiei sale, Kaja Kallas. Un reprezentant italian va fi, de asemenea, prezent la această reuniune în aşa-numitul format „Weimar”, care a fost lansat în februarie anul trecut şi s-a reunit deja de şase ori de atunci, scrie News.ro.
Aceste „discuţii vitale” se vor concentra pe „eforturile comune pentru consolidarea securităţii europene şi pentru o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a precizat Foreign Office într-un comunicat. „Trebuie să rămânem uniţi, aliaţi în protejarea suveranităţii, a păcii şi a Ucrainei”, a declarat Lammy.
În opinia sa, liderii europeni se confruntă cu o „provocare” care „nu priveşte doar viitorul Ucrainei”, ci „este existenţială pentru întreaga Europă”. Din partea Franţei, accentul va fi pus pe „necesitatea de a menţine şi de a spori (presiunea) asupra Rusiei”, a declarat Ministerul francez de Externe pentru AFP.
Ultimatumul pentru Moscova
Această întâlnire are loc la două zile după ce preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz, premierul polonez Donald Tusk şi premierul britanic Keir Starmer s-au deplasat la Kiev în cadrul „coaliţiei celor dispuşi”.
Ucraina şi aliaţii săi europeni, împreună cu Statele Unite, au dat Moscovei un ultimatum pentru a accepta o încetare a focului „completă şi necondiţionată” de 30 de zile începând de luni, în caz contrar Rusia urmând să se confrunte cu noi „sancţiuni masive”.
Ministerul britanic de Externe afirmă că Londra va anunţa luni „noi sancţiuni împotriva celor care sprijină invazia ilegală a Rusiei” în Ucraina.
Săptămâna trecută, Marea Britanie şi-a extins sancţiunile împotriva „flotei fantomă” folosită de Moscova pentru a-şi exporta petrolul şi gazele.
Fără a răspunde direct ultimatumului aliaţilor Kievului, preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat pregătit „pentru negocieri fără condiţii prealabile” şi s-a oferit să le înceapă joi la Istanbul. În consecinţă, omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a invitat pe Putin să-l întâlnească „personal” duminică.

