Rolul Franței ca un susținător ferm al R.Moldova, discutat de Maia Sandu cu ministrul delegat pentru afaceri europene de la Paris, Benjamin Haddad

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Politic
Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu ministrul delegat al Franței pentru Afaceri Europene, Benjamin Haddad, aflat într-o vizită oficială în R.Moldova. Potrivit unui comunicat al Președinției, discuțiile au vizat intensificarea cooperării cu Franța și susținerea constantă a Parisului pentru procesul de integrarea europeană al statului nostru.
22.11.2024 14:49
22.11.2024 14:50
Igor Liubec
Politic

În cadrul întrevederii, Maia Sandu i-a mulțumit lui Benjamin Haddad pentru contribuția Franței la susținerea reformelor, consolidarea instituțiilor statului și promovarea democrației în Republica Moldova. Referindu-se la parcursul european, șeful statului a exprimat aprecierea pentru disponibilitatea Franței de a împărtăși expertiza sa prin colaborarea strânsă dintre Secretariatul General pentru Afaceri Europene al Franței și Biroul pentru Integrare Europeană al Republicii Moldova.

De asemenea, cei doi oficiali au subliniat importanța unei colaborări extinse și a unui schimb constant de experiență pentru combaterea dezinformării și a interferențelor externe, în scopul protejării proceselor democratice.

Totodată, Maia Sandu a evidențiat rolul Franței ca un susținător ferm al Republicii Moldova și a pledat pentru aprofundarea dialogului politic prin dezvoltarea unui parteneriat bilateral strategic.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md