România // Sute de percheziții într-un dosar vizând acte de identitate românești false. Sunt implicate și persoane din R. Moldova


Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, activitățile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și fals informatic de către funcționari publici de pe raza județului Botoșani, precum și cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals.
Ancheta vizează destructurarea unei rețele care, prin intermediul unor funcționari publici dintr-un serviciu de evidența populației și o primărie, a obținut documente de identitate românești neconforme cu realitatea pentru persoane născute în Federația Rusă, Ucraina și Republica Moldova.
Datele nereale se referă la domiciliul persoanei, care este fictiv, deoarece beneficiarul nu a locuit niciodată la adresa respectivă, dar și la alte atribute de identificare a persoanei, respectiv nume, prenume, data nașterii, locul nașterii, totul cu scopul obținerii de către beneficiar a unui act de identitate, a cetățeniei române și, după caz, a domiciliului sau a reședinței în România, precizează sursa citată.
Datele menționate, care în unele cazuri prezintă o identitate diferită de cea reală a beneficiarilor, în condițiile în care marea lor majoritate au depus certificate de cetățenie română anterior falsificate, sunt incluse în Registrul Național de Evidență a Persoanelor.
În mod concret, beneficiarii au obținut cărți de identitate pe baza unor certificate care atestau dobândirea cetățeniei române și care anterior au fost falsificate, cu stabilirea domiciliului la imobile aparținând unor cetățeni români care nu erau titularii spațiului respectiv și chiar fără acordul lor, prin întocmirea în fals a declarațiilor de luare în spațiu și implicit fără prezența lor în fața funcționarului de la Serviciul de Evidență a Persoanelor.
Astfel, în cursul anilor 2023 - 2024, pe raza unui serviciu de evidență a populației și-au stabilit domiciliul în mod fictiv un număr de 7.000 de persoane născute în Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova sau alte state, foste republici sovietice.
.png)
.png)