S-a pornit în Portugalia cu țigări de contrabandă și peste 100 de litri de alcool. Un moldovean, cercetat de autoritățile române


Potrivit Poliției de Frontieră a României, la punctul de trecere s-a prezentat un bărbat aflat la volanul unui autocar cu destinația Portugalia.
În cadrul verificărilor, au fost descoperite mai multe pachete cu țigări, 108 litri de vin și aproximativ nouă litri de băuturi spirtoase, cu timbru de acciză Republica Moldova. Totodată, echipa comună de control a mai descoperit o butelie de agent refrigerant R404A (freon), cu greutate netă de 10.9 kg pentru care bărbatul nu deţinea autorizaţie de transport.
Fiind audiat, bărbatul a declarat că este angajat ca șofer la o firmă de transport din Republica Moldova și că a preluat autocarul fără să asiste la încărcarea coletelor în autocar.
Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii bunurilor descoperite, în valoare totală de 2.800 de lei românești (circa 11 mii MDL), și amendarea bărbatului cu 10.000 de lei românești (peste 39 mii MDL).
Pe cazul dat se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de transport de substanțe și preparate periculoase, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

