Secretarul adjunct al Ministerului Sănătății: În fiecare al treilea local din R.Moldova se fumează
„În Republica Moldova, o lege comprehensivă privind controlul tutunului a fost adoptată în anul 2015. Prin aplicarea acestei legi, toate localurile publice din Republica Moldova, inclusiv cafenele și restaurante, au devenit libere de fumul de tutun”. Declarația fost făcută de secretarul de stat adjunct al Ministerului Sănătății, Svetlana Nicolaescu, în cadrul consultărilor publice privind modificarea Legii privind controlul tutunului, care au avut loc săptămâna trecută.
Svetlana Nicolaescu a menționat că un aspect important pentru Ministerul Sănătății este protecția tinerilor împotriva expunerii la fumul de tutun și excluderea riscurilor legate de fumatul pasiv, scrie Unimedia.
„O realizare incontestabilă în acest sens a fost implementarea interdicțiilor complete privind fumatul în spațiile închise, inclusiv pentru sectorul HORECA, prin legea adoptată în anul 2015. Conform datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, nivelul de conformitate cu normele legale constituie peste 70% în cadrul controalelor de stat”, a adăugat secretarul de stat adjunct al Ministerului Sănătății.
Totodată, din 1 ianuarie 2020, Ministerul Sănătății a interzis utilizarea în localurile de agrement a produselor de tutun încălzit, țigărilor electronice și narghilea. De asemenea, din 2022 a fost interzisă comercializarea online a țigărilor electronice și produselor de tutun încălzit.
În cadrul ședinței Comisiei Juridice a Parlamentului, unde, de asemenea, au fost discutate restricțiile din Legea privind controlul tutunului, reprezentanții Ministerului Sănătății și ANSP au fost întrebați câte amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea legii privind comercializarea produselor de tutun către minori.
„Pe parcursul ultimului an, 2023-2024, câte amenzi au fost aplicate pentru comercializarea țigărilor electronice și produselor de tutun încălzit prin intermediul platformelor neautorizate, cum ar fi Tik Tok, Telegram sau 999?”, a întrebat Olesea Stamate, membrul Comisiei Juridice numiri și imunități.
Prezent la ședință, reprezentantul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Ion Șalaru, a declarat că aplicarea sancțiunilor este divizată între Inspectoratul General de Poliție și ANSP, iar vânzarea către minori este în competența IGP.
„Anual, Inspectoratul General de Poliție constată între 50-100 de cazuri de comercializare de produse de tutun către minori, iar aceste cazuri sunt în scădere. Totodată, ANSP a efectuat anul trecut în jur de 80 de controale, care s-au soldat cu planuri de remediere. Nu au fost aplicate sancțiuni ce țin de comercializarea produselor de tutun și cele conexe”, a declarat Șalaru.
Potrivit Svetlanei Nicolaescu, un studiu realizat de Ministerul Sănătății în 2019 în rândul tinerilor de 13-15 ani, arată că peste 12% dintre aceștia foloseau țigări electronice, iar 3% - produse de tutun încălzit. Produsele noi sunt principalele categorii de produse folosite de tineri.