Sprijin financiar pentru elevi // Unde se pot adresa părinții care încă nu au obținut cei 1000 de lei


Potrivit demnitarului, pentru aceasta va fi nevoie de câteva acte.
„În cazul în care părinții nu au primit cei 1000 de lei până la data de 16 septembrie, aceștia trebuie să se adreseze la orice oficiu al Casei Teritoriale de Asigurări Sociale - cu buletinul de identitate al părintelui și confirmarea de la instituția educațională, precum că copilul este încadrat în școală. Atunci aceste plăți vor fi perfectate, astfel încât să fie oferit ajutor tuturor celor care au copii din clasa I până în clasa IX”, a declarat Daniel Vodă în cadrul conferinței de presă după ședința Guvernului.
Potrivit datelor oferite de Guvern, până în prezent peste 263 de mii de familii cu copii au beneficiat de sprijinul de 1000 de lei, plățile fiind achitate în proporție de 90%. Achitarea s-a realizat pe cardul bancar social pentru beneficiarii, care au asociat plata suportului financiar unic cu contul bancar sau la orice oficiu poștal cu buletinul de identitate.
.avif)
.avif)