SURSE: Sondaj IRI pentru Washington // PAS, partidul care poate asigura pacea, un viitor prosper pentru copii și investiții externe


Astfel, 56% din respondenți au spus că cel mai important lucru pe care trebuie să-l obțină autoritățile R. Moldova este pacea. Alte 26% vor ca guvernarea să asigure un viitor mai bun pentru copii, 13% - să negocieze prețuri mai bune la gaz și 5% - să aducă bani în R. Moldova din partea donatorilor străini.

În acest context, PAS este văzut drept partidul care poate asigura pacea pentru R. Moldova. 41% dintre respondenți consideră că formațiunea aflată în prezent la guvernare a demonstrat că ne poate ține departe de război. Pe locul doi, la mare distanță, se află Blocul ”Patriotic”, cu 26%, urmat de Blocul ”Alternativa”, cu 7%.

Tot PAS e văzut ca partidul cel mai abilitat să asigure un viitor mai bun pentru copii. O treime din respondenți își pun speranțele în formațiunea condusă de Igor Grosu. 21% consideră că Blocul ”Patriotic” va asigura viitorul copiilor, iar 6% - Blocul ”Alternativa”.

Formațiunea aflată în prezent la guvernare este percepută drept singura în stare să aducă investiții din exterior. 76% dintre respondenți consideră că PAS poate aduce bani în țară din partea donatorilor externi. Blocul ”Alternativa” și Blocul ”Patriotic” se află la mare distanță în spate, cu câte 9%.

Sondajul a fost realizat în perioada 12–27 august, pe un eșantion de 1 217 respondenți. Acesta nu include opțiunile de vot ale cetățenilor R. Moldova din regiunea transnistreană și din diaspora. Marja de eroare este de +/-2,8%.
.png)
.png)