Terenuri agricole abandonate vor fi date în arendă de autoritățile publice. Precizările MAIA


Astfel, în cazul în care terenul agricol abandonat a fost dat temporar în arendă iar între timp apare proprietarul, soluțiile se regăsesc în Codul civil.
Prin urmare, precizează MAIA, dacă recolta poate fi culeasă până la sfârșitul anului agricol, iar contractul de arendă se încheie anticipat, proprietarul are două opțiuni legale:
1. Să achite arendașului valoarea recoltei care poate fi obținută până la finalul anului agricol;
2. Să permită arendașului să continue lucrările și să strângă recolta, după care terenul îi revine.
Începând cu 1 aprilie 2025, odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi ale Codului funciar, autoritățile publice locale pot interveni legal în cazul terenurilor agricole lăsate în paragină, pentru a preveni degradarea solului și afectarea terenurilor vecine.
Dacă în urma constatărilor făcute de primărie și de reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, un teren este abandonat timp de cel puțin doi ani, iar proprietarul nu este de găsit, primăria are dreptul să transmită temporar terenul în arendă. În celelalte situații, când proprietarul este identificat, dar nu întreține terenul corespunzător, se aplică prevederile Codului contravențional.

