Tofilat îl acuză pe Marian de trădare de patrie, iar ultimul ­– de PR electoral

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Social
Sergiu Tofilat, membru al Consiliului de Observatori al Moldovagaz, spune că este curios cum directorii ANRE și deputatul PAS Radu Marian, alături de Gazprom și propagandiștii pro-ruși, apără din răsputeri conducerea de la Moldovagaz.
25.11.2024 19:16
25.11.2024 19:18
Deschide md
Social

„Asta miroase a trădare de patrie. Lista de „avocați” nu-i completă, țara trebuie să-și cunoască „eroii””, a scris Tofilat pe Facebook. Reacția lui Radu Marian nu a întârziat, acesta menționând că atacurile asupra sa nu au vreo legătură rațională. „Pot doar să presupun că, folosindu-se de funcția sa de reprezentant al statului la Moldovagaz (pentru care este remunerat cu peste 150 000 de lei pe lună), încearcă să-și facă PR politic înaintea alegerilor parlamentare”, a scris la rândul său deputatul, transmite IPN.

Radu Marian susține că de mult timp îl cunoaște pe Sergiu Tofilat ca pe o persoană rațională, care venea cu poziții bine argumentate în domeniul energetic, dar ultimele sale declarații sunt aberante și chiar isterice. „Sergiu Tofilat a propus o inițiativă legislativă prin care se dorește instituirea, de către ANRE, a unei administrări speciale la Moldovagaz. I-am explicat încă din vară, foarte clar, că un astfel de proiect trebuie să fie inițiat de Ministerul Energiei, prin Guvern, pentru a trece toate etapele de consultare publică. Domnul Tofilat colaborează bine cu ministrul și cunoaște acest lucru. Și nu, nu durează 6 luni ca o inițiativă de la Guvern să fie aprobată (așa cum declară în mod fals Tofilat). Dacă este urgentă și necesară, o inițiativă poate fi aprobată în guvern și în două săptămâni”, afirmă Radu Marian.

Potrivit lui, o altă informație falsă promovată de Tofilat este că, din cauza faptului că administrația este una interimară, Moldovagaz nu poate face achiziții de gaz. „Tofilat știe foarte bine că Moldovagaz, sub conducere interimară, a achiziționat pe 14 noiembrie gaze naturale în valoare de 17,04 milioane de euro. Deci, care e urgența?”, a menționat parlamentarul.

El a mai spus că Sergiu Tofilat încearcă să-și facă PR politic înaintea alegerilor parlamentare. „Domnul Tofilat, vicepreședinte al unui alt partid politic, pare să creadă că lansarea unor acuzații împotriva unui reprezentant al guvernării îi va aduce simpatie electorală în perspectiva ambițiilor sale politice din vară.

Apropo, domnul Tofilat este unul din cei care a insistat să nu se achiziționeze gaze naturale în timpul verii, când prețurile erau mult mai rezonabile, și am impresia că încearcă să-și salveze pielea și să inventeze vinovați. Este absolut inacceptabil ca o persoană care ar trebui să reprezinte interesele statului în relația cu „Gazprom” să slăbească poziția Republicii Moldova prin astfel de acuzații nefondate, mai ales dacă o face din motive electorale”, a mai spus Radu Marian.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md