Trădarea Rusiei a făcut-o să se îndrepte spre Occident. Armenia, gata de începerea procesului de aderare la UE
Oricum, decizia finală va fi luată printr-un referendum național, dau asigurări autoritățile de la Erevan. Proiectul de lege aprobat astăzi reprezintă doar o bază clară pentru următoarele acțiuni în acest sens ale Armeniei.
În ultimul an, Armenia s-a distanțat continuu de Rusia, principalul său aliat. Erevanul a acuzat Moscova că a ”confiscat” regiunea Nagorno-Karabah, unde a detașat trupe de menținere a păcii, după care a a predat-o Azerbaidjanului când s-a retras în aprilie 2023. De asemenea, Armenia acuză Rusia că nu și-a respectat contractele privind livrarea de armament.
În context, Armenia și-a îndreptat vectorul de politică externă către Occident, anunțând despre dorința de a întări relațiile cu UE încă în luna februarie a anului trecut, o lună mai târziu fiind făcut public și anunțul despre posibilitatea aderării la UE.
Și Uniunea Europeană a făcut un pas în întâmpinarea Armeniei în iulie 2024, când a devenit cunoscut faptul că blocul comunitar este pregătit să înceapă negocierile pentru un regim liberalizat de vize cu țara caucaziană.