Trump laudă „mari progrese” în relația cu Rusia pentru a face să avanseze un plan de pace în Ucraina


„Mari progrese (în relația) cu Rusia. Rămâneți conectați!”, a anunțat președintele american pe rețeaua sa socială Truth Social, după ce summitul de vineri de la Anchorage cu Vladimir Putin nu s-a încheiat cu niciun anunț concret în ceea ce privește încetarea focului în Ucraina, informează Agerpres.
Întâlnirea din Alaska între președinții Trump și Putin nu s-a soldat cu rezultate concrete, cei doi lideri încheind discuțiile fără a face vreo declarație despre o posibilă încetare a focului în Ucraina și fără a anunța rezultate concrete.
Rusia vrea ca Ucraina să-i cedeze patru regiuni ocupate parțial de forțele sale (Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson), în afară de peninsula Crimeea anexată deja de Moscova în 2014, și să renunțe la livrările de arme occidentale către Kiev și la orice intenție de aderare la NATO.
Aceste cerințe sunt inacceptabile pentru Kiev, care dorește o încetare necondiționată și imediată a focului și garanții de securitate solide.
.png)
.png)