Ucraina: La 80 de ani de victoria asupra Germaniei naziste, „răul rus trebuie combătut împreună”, declară Zelenski

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi, la 80 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, că 'răul rus trebuie combătut împreună', după mai mult de trei ani de la declanșarea invaziei ruse împotriva Ucrainei, soldată deja cu zeci de mii de morți, informează AFP.
8.5.2025 11:39
8.5.2025 11:39
Deschide md
Externe

'(Răul rus) trebuie combătut, împreună, cu hotărâre, cu forță', a declarat Zelenski într-un discurs publicat pe rețelele sociale, filmându-se cu fața spre cameră, în centrul Kievului, scrie Agerpres.

Această declarație care laudă reziliența poporului ucrainean are loc la câteva ore după intrarea în vigoare a unui armistițiu ordonat unilateral de președintele rus Vladimir Putin. Volodimir Zelenski a criticat ferm această inițiativă, afirmând că nu crede că armata rusă îl va respecta.

Armistițiul ar urma să dureze trei zile, până sâmbătă la orele 21:00 GMT, cu ocazia festivităților pentru cea de-a 80-a aniversare a victoriei asupra Germaniei naziste.

Kremlinul a prevăzut organizarea la Moscova a unor mari festivități, la care ar urma să asiste circa 20 de lideri străini, alături de Vladimir Putin, a cărui armată continuă să ocupe 20% din teritoriul ucrainean.

Aceste comemorări ocupă un loc central în cultul patriotic al victoriei din 1945 promovat de președintele rus, care susține că invazia la scară mare asupra Ucrainei este o prelungire a războiului contra lui Hitler.

În discursul său, Volodimir Zelenski a denunțat aceste festivități organizate cu mare pompă vineri la Moscova. 'Aceasta va fi o paradă a cinismului' și 'minciunilor', a declarat Zelenski.

'Orice ocupant sfârșește prin a pleca de pe pământul nostru. Viața se reia mereu. Pentru asta luptăm noi astăzi. Aceasta se va întâmpla într-o zi', a conchis Zelenski.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md