Ultima zi pentru înregistrarea prealabilă și cea pentru votul prin corespondență


Tot astăzi expiră și termenul-limită pentru înregistrarea pentru votul prin corespondență, transmite IPN.
Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, peste 15 600 de cetățeni s-au înregistrat prealabil pentru a vota la secțiile deschise peste hotare. Peste 12 700 dintre aceștia au indicat Federația Rusă ca loc de vot. Pe locul doi este Italia cu 417 înregistrări urmată de Germania cu 393, Marea Britanie cu 238, România cu 234, Franța cu 228, Statele Unite cu 214 și Spania cu 131 înregistrări. În alte state, cifrele nu depășesc 100 de solicitări.
CEC a precizat anterior că numărul ridicat din Rusia ar putea fi influențat de tentative de manipulare, fiind depistate cazuri de înregistrări fictive realizate cu aceleași adrese de e-mail sau IP.
În ceea ce ține de votul prin corespondență, până în prezent, s-au înregistrat circa 2 320 de alegători. Cei mai mulți votanți au indicat Statele Unite – 1 226. Aceștia sunt urmați de Canada cu 617 și Suedia cu 148 de înregistrări.
Votul prin corespondență este implementat în Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Japonia, Coreea de Sud, Australia sau Noua Zeelandă. Această metodă presupune completarea unui formular online cu datele de contact și adresa unde vor fi expediate materialele electorale.
Cetățenii moldoveni se mai pot înregistra, atât pentru votul prin corespondență, cât și pentru a vota peste hotare, până la ora 23:59, ora locală a țării gazdă.
.png)
.png)