Un tânăr de 25 de ani, trimis după gratii după ce a încercat să evadeze din duba Poliției


Potrivit Procuraturii generale, cazul s-a produs pe 10 iunie 2024, când tânărul, aflat în arest preventiv, a încercat să evadeze după o ședință de judecată, în timp ce era transportat către Penitenciarul nr. 13.
Mai exact, în timp ce se afla în dubița autospecialei, acesta a manifestat un comportament agresiv, reușind să forțeze grila și geamul vehiculului, strecurându-se afară în timp ce autospeciala se deplasa pe bulevardul Ștefan cel Mare din municipiul Chișinău.
Totuși, fapta infracțională a fost dejucată rapid de angajații Serviciului Escortă și Pază, care au intervenit prompt și l-au reținut în apropierea locului incidentului.
În cadrul ședinței de judecată, tânărul a declarat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu.

