VIDEO // Detalii despre perchezițiile la prim-vicebașcanul Găgăuziei Ilia Uzun și persoanele afiliate acestuia. Au prejudiciat statul cu milioane de lei
Potrivit IGP, urmare a descinderilor au fost ridicate peste 3,8 tone de benzină A95 și peste 3,5 tone de motorină euro 5, fără acte de proveniență; contracte, documente și înscrisuri de ciornă care ar avea relevanță urmăririi penale; un calculator; pașaportul privind sistemul de măsurare și evidență fiscală, în care nu corespund sigiliile; dar și peste 800 mii lei cu privire la care administratorul companiei nu a prezentat dovezi că ar fi câștigați legal.
Totodată, oamenii legii au stabilit faptul că comercializarea benzinei, motorinei și gazului lichefiat de la stațiile de alimentare din Basarabeasca, Cantemir, Comrat și Vulcănești avea loc fără licență de la Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică. În acest mod, compania a generat în mod ilegal un venit de peste 3,3 milioane lei.
Suplimentar, în cadrul percheziției au fost stabilite încălcări pe privind drepturile consumatorilor. Printre acestea se numără lipsa marcajului la buletinul de verificare a sistemului de măsurare, faptul că cantitatea de produse petroliere nu s-a încadrat în limitele admisibile la pompă, iar rezervoarele stațiilor PECO nu sunt verificate metrologic.
Urmare a perchezițiilor, a fost reținut contabilul companiei, iar administratorul este cercetată în stare de libertate.