Vladimir Bolea: Incidentul de la Durlești confirmă că este crucial să avem construcții care corespund până în cel mai mic detaliu la toate normele legii


Oficialul a anunțat că a solicitat de urgență efectuarea unei expertize tehnice și soluții aplicabile pentru protejarea clădirii afectate în contextul ploilor care se anunță în următoarele zile.
„Îmi exprim regretul pentru situația prin care trec aceste familii. În cel mai scurt timp, colegii de la INST vor efectua pașii corespunzători ca să putem primi o expertiză complexă, dar deja am solicitat de urgență: expertiză tehnică și soluții aplicabile pentru protejarea clădirii în fața ploilor care se anunță în următoarele zile, precum și evaluare completă a structurii pentru a decide următorii pași”, a declarat Vladimir Bolea.
Vicepremierul a mai adăugat că locatarilor afectați în urma incendiului le-a fost oferită o soluție de cazare temporară.
„Locatarilor afectați le-a fost oferit o soluție, vorbim despre camere în cămin, mulțumesc ministrului Dan Perciun, iar o parte de familii, care au preferat să rămână în casele lor, le-a fost deja asigurat accesul la apă potabilă. Restul utilităților rămân deocamdată neconectate pentru a garanta siguranța clădirii”, a spus Vladimir Bolea.
De asemenea, cu sprijinul Ministerului Apărării, în aceste zile, spațiul afectat de incendiu este curățat.
Vladimir Bolea a mai subliniat că vor fi propuse modificări legislative clare, pentru a avea construcții sigure.
„Mansardele improvizate, care pun în pericol vieți, nu mai au ce căuta în orașele noastre. Vom propune modificări legislative clare – construcții sigure, sau deloc. Pentru că infrastructura nu e despre clădiri înalte, ci despre oameni în siguranță”, a conchis oficialul.
O mansardă de la etajul 10 al unui bloc de locuit din Durlești a fost cuprinsă de flăcări în după-amiaza zilei de vineri, 16 mai. Pompierii au reușit lichidarea incendiului abia în dimineața zilei de sâmbătă, la ora 04.08, după circa 12 ore de muncă. Flăcările au distrus circa 1500 m.p. din acoperișul blocului de locuit. Cauza izbucnirii incendiului și prejudiciul material se constată.
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a anunțat sâmbătă că în urma incendiului a dispus inițierea unui control inopinat de către Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică, fără a oferi alte detalii.
La fața locului au mers astăzi și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, împreună cu ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, care au anunțat că familiile care au avut de suferit în urma incendiului vor beneficia de suport din partea autorităților și că Guvernul va oferi vouchere și cazare temporară.

