Voronin s-a răzgândit, Dodon încă stă pe gânduri. Liderul PSRM: Solicitarea PCRM de aderare la bloc va fi analizată pe 4 august


Amintim că, inițial, când a fost anunțată înființarea blocului stângii moldovenești, din el făceau parte patru formațiuni: PSRM, PCRM, Inima Moldovei și Viitorul Moldovei.
Ulterior, potrivit surselor din cadrul blocului, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a avut pretenții considerate drept exagerate de ceilalți membri. Acesta ar fi cerut pozițiile 1 și 4 pe listele electorale, solicitare refuzată de restul membrilor blocului. Ca rezultat, Voronin ar fi declarat că PCRM se retrage, iar Igor Dodon a menționat marți, după ce s-a dus la CEC împreună cu Tarlev și Vlah, că blocul se formează din trei partide: PSRM, Inima Moldovei și Viitorul Moldovei.
Totuși, Dodon a subliniat atunci că „suntem deschiși pentru dialog și cooperare cu alte forțe politice și gata să examinăm posibilitatea aderării acestora la bloc după înregistrarea sa oficială”. La fel, lista candidaților nu a fost făcută publică.
În aceeași zi, Comitetul Central al PCRM s-a întrunit în ședință și a decis să participe la alegerile din toamnă în componența blocului.
Deschide și: Tudor Ioniță // Blocul stângii, mort în fașă. Ambițiile încurcă planurile Moscovei
.png)
.png)