Zelenski nu este sigur dacă se va putea duce la funeraliile Papei Francisc. Trump nu exclusese o întâlnire cu liderul ucrainean

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski că nu este sigur 'dacă va avea timp' pentru a se duce la funeraliile Papei Francisc, prevăzute să aibă loc sâmbătă la Roma, la care urmează să participe președintele american Donald Trump, relatează AFP.
25.4.2025 20:39
25.4.2025 20:39
Deschide md
Externe

'Dacă am timp, voi fi desigur prezent', a declarat Zelenski presei, evocând totodată reuniuni militare care urmează să aibă loc sâmbătă. 'Nu știu cât timp îmi vor lua astea', a adăugat el.

Consilierul pe probleme de comunicare al lui Zelenski, Dmitri Litvin, declarase marți că președintele ucrainean și Prima Doamnă, Olena, vor participa la funeraliile Suveranului Pontif, conform agenției de presă ucrainene Liga, scrie Agerpres.

În aceeași zi, Volodimir Zelenski afirmase că este gata să se întâlnească cu omologul său american, Donald Trump, săptămâna aceasta la Vatican, unde ambii șefi de stat ar urma să participe la funeraliile Papei Francisc.

Președintele american Donald Trump nu a exclus să se întâlnească sâmbătă, în Italia, cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în marja funeraliilor Papei Francisc, relatează DPA.

Întrebat despre o astfel de posibilitate înainte de a se urca într-un elicopter care să-l ducă la aeroport vineri, Trump a spus: 'Este posibil'. El a adăugat că se va întâlni cu o serie de șefi de stat și de guvern străini la Roma.

La sfârșitul lunii februarie, o conversație între Trump, vicepreședintele său JD Vance și Zelenski a dus la un schimb de opinii pe un ton ridicat la Casa Albă.

Situația rămâne tensionată după ce în presă au apărut detalii cu planul lui Trump de încetare a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei în urmă cu mai bine de trei ani, care prevede între altele păstrarea Crimeei de către Rusia, pe care a anexat-o ilegal în urmă cu 11 ani.

După cum explică CNN, dacă vor fi prezenți, Trump și Zelenski vor sta separat la ceremonia funerară, întrucât Vaticanul ar urma protocolul de a așeza delegațiile în ordine mai degrabă după alfabetul francez, decât cel englez.

Dacă ar fi așezate în ordine alfabetică engleză, delegația ucraineană ar sta foarte aproape de delegația Statelor Unite, deoarece numele ambelor țări încep cu litera U. Cu toate acestea, în franceză, Statele Unite sunt cunoscute sub numele de Etats-Unis, astfel încât delegația americană ar putea ajunge lângă oficiali din Estonia și Eswatini (Africa de Sud).

Kievul, prin canale diplomatice, propusese Italiei și mai multor parteneri europeni să organizeze un summit privind Ucraina pe fundalul vizitei liderilor străini la Roma pentru funeraliile Papei Francisc, pe 26 aprilie, a relatat joi publicația italiană La Repubblica.

Nu toată lumea a fost de acord cu necesitatea unui astfel de summit cu această ocazie, potrivit ziarului italian, citat de numeroase media de la Kiev. Se pare că atât premierul italian Giorgia Meloni, cât și ministrul său de externe Antonio Tajani și-au exprimat îndoielile cu privire la faptul că un astfel de summit ar putea avea loc în ziua înmormântării Suveranului Pontif. Tajani și-a exprimat rezerva, afirmând că acest lucru ar fi foarte dificil, inclusiv din punct de vedere logistic.

Palatul Elysee a anunțat deja că președintele Emmanuel Macron nu va avea nicio întâlnire diplomatică în marja funeraliilor Papei, care vor avea loc sâmbătă la Roma, în ciuda faptului că la funeralii vor participa numeroși lideri mondiali.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md