Moscova a acuzat administraţia preşedintelui american aflat la sfârşit de mandat Joe Biden că subminează planurile preşedintelui ales Donald Trump pentru soluţionarea conflictului din Ucraina, informează duminică dpa, citat de Agerpres.
Circa 70 de mii de moldoveni cu cetățenie română au participat deja la alegerile prezidențiale din România, votând în cele 59 de secții deschise pe teritoriul Republicii Moldova. Alegătorii din stânga Prutului spun că și-au exprimat votul pentru o Românie dezvoltată, unită și prosperă, care să manifeste interes față de R. Moldova, transmite Moldova 1.
Mulți finlandezi se tem de eventualitatea unui război cu Rusia, țară aflată la graniță cu Finlanda. Din cauza unei posibile escaladări a conflictului, mai multe femei au început să ia cursuri de formare, în cadrul cărora sunt învățate să folosească arme, să trăiască fără electricitate, să facă focul și să acorde primul ajutor, informează The Guardian, citat de Digi24.RO.
Ucraina trebuie să acționeze activ înainte de inaugarea lui Donald Trump ca președinte al SUA, pe 20 ianuarie, a precizat ambasadorul Ucrainei în Brazilia, Andri Melnik, citat de Hotnews.