Liga Orașelor și Comunelor și-a anunțat retragerea din Blocul ”Împreună”, urmând să participe separat la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Anunțul a fost făcut de co-președintele LOC, Alexandru Bujorean, în cadrul unei conferințe de presă.
Nouă cetățeni străini au primit refuz de intrare în Republica Moldova, iar 29 de persoane au fost sancționate pentru diferite încălcări ale regimului de frontieră, în ultimele 24 de ore, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.
Creștinii ortodocși marchează astăzi, 7 iulie, una dintre cele mai importante sărbători religioase – Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul pe stil vechi, cunoscut și sub numele de „Înaintemergătorul Domnului”, pentru că a vestit venirea lui Iisus Hristos.
Vladimir Putin a întins prea mult coarda. A depășit liniile roșii și este în pragul determinării lui Trump să ia taurul de coarne.