A început compensarea facturilor la electricitate pentru întreprinderi


Suma totală, aprobată până în prezent, depășește 11 milioane de lei și va fi distribuită la peste 560 de beneficiari, transmite IPN.
AIPA a recepționat în aprilie lista cererilor acceptate, transmise de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, iar până acum au fost procesate 780 de solicitări.
Compensația acoperă 50% din diferența de preț reglementat, după majorarea tarifelor la curent. Sprijinul financiar este acordat retroactiv, pentru facturile emise începând cu 19 februarie, iar termenul de solicitare este de 30 de zile din momentul în care factura a fost primită.
Plățile sunt efectuate în cadrul Programului de compensare a diferenței de tarif la energia electrică, lansat de Guvern cu sprijinul Uniunii Europene.
Potrivit autorităților, măsura are scopul de a ajuta întreprinderile să gestioneze impactul scumpirilor la energia electrică. Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei și este disponibil până la 31 decembrie curent.

