Aliniere la normele UE. Ministerul Energiei vrea mai multă claritate în reglementarea piețelor energiei electrice din R. Moldova

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Экономика
23.8.2024 11:53
Экономика

Domeniul energiei electrice din R. Moldova urmează să aibă reguli mult mai clare și conforme celor din Uniunea Europeană. Un proiect în acest sens a fost publicat pentru consultări publice, pentru a moderniza și optimiza sectorul electroenergetic din Republica Moldova.

„Proiectul va reglementa lansarea piețelor organizate ale energiei electrice - piața pentru ziua următoare (PZU) și piața intrazilnică, condițiile de licențiere pentru stocarea energiei electrice, încărcarea automobilelor electrice și alte tipuri de activități pe piață, care până acum nu erau reglementate.

Documentul va transpune mai multe regulamente și directive ale Uniunii Europene, și reprezintă un pas esențial în alinierea legislației naționale la normele europene, contribuind la integrarea Republicii Moldova în sistemul electroenergetic al Europei Continentale, gestionat de ENTSO-E și cuplarea noastră la piața europeană”, ne explică ministrul Energiei, Victor Parlicov, într-un mesaj pe rețelele de socializare.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, documentul este destinat să asigure aprovizionarea consumatorilor cu energie electrică în condiții de accesibilitate, fiabilitate și transparență, promovând, totodată, investițiile pe termen lung necesare pentru dezvoltarea unui sistem electroenergetic decarbonizat și sustenabil.

„Una dintre inovațiile esențiale ale acestui proiect de lege este introducerea și reglementarea unor concepte moderne de piață energetică, care includ piața pentru ziua următoare (PZU) și piața intrazilnică. Acestea sunt mecanisme care permit o mai bună gestionare a tranzacțiilor de energie electrică și vor asigura cuplarea cu piețele de energie europene. Piața pentru ziua următoare permite stabilirea prețurilor și tranzacțiilor cu o zi înainte de livrarea energiei, în timp ce piața intrazilnică oferă flexibilitatea necesară pentru ajustarea tranzacțiilor în timpul zilei de livrare, în funcție de necesitățile reale de consum și producție”, se menționează într-un comunicat al Ministerului.

Potrivit autorității, proiectul va introduce măsuri importante care vizează separarea și independența operatorilor de sistem, atât de transport (OST), cât și de distribuție (OSD). „Acești operatori vor avea interdicția de a deține și opera instalații de stocare a energiei, cu scopul de a preveni conflictele de interese și de a menține o concurență loială pe piață. În același timp, proiectul prevede condiții clare pentru cazurile excepționale în care operatorii pot fi implicați în activități de stocare, subliniind necesitatea unei supravegheri stricte din partea autorităților de reglementare”, scriu cei de la Minister.

În paralel, documentul legislativ va pune un accent deosebit pe promovarea tehnologiilor avansate și inovatoare în sectorul energetic. Prin integrarea contoarelor inteligente și a soluțiilor moderne de stocare a energiei, se urmărește crearea unui sistem electroenergetic flexibil, capabil să răspundă eficient cerințelor consumatorilor și provocărilor legate de integrarea surselor regenerabile de energie. Aceste măsuri sunt esențiale pentru tranziția către un sector energetic mai verde și mai durabil, aliniat la obiectivele naționale și internaționale de reducere a emisiilor de carbon.

De asemenea, proiectul de lege va acorda un rol activ pe piață consumatorilor finali. Aceștia vor avea posibilitatea nu doar să consume energie, ci și să o producă, să o stocheze și să o vândă pe piață. Această abilitare a consumatorilor reprezintă o schimbare majoră de paradigmă, oferindu-le mai mult control asupra consumului propriu și oportunități noi de a contribui la stabilitatea și sustenabilitatea sistemului energetic. De asemenea, consumatorii vor beneficia de un tratament nediscriminatoriu și de drepturi specifice care le vor permite să participe activ pe piața energiei electrice, atât individual, cât și prin intermediul agregatorilor sau al comunităților de energie.

Un alt aspect crucial al proiectului de lege este legat de cooperarea regională și integrarea în piața energetică europeană. Proiectul prevede măsuri care vor facilita colaborarea dintre operatorii de sistem din Republica Moldova și cei din țările vecine, pentru asigurarea securității energetice și pentru promovarea unui comerț transfrontalier eficient și transparent.

Proiectul de lege este disponibil pe platforma particip.gov.md și reprezintă un pas esențial în alinierea legislației naționale la normele europene, contribuind la integrarea Republicii Moldova în sistemul electroenergetic al Europei Continentale, gestionat de ENTSO-E. Comentariile și sugestiile celor cointeresați pot fi expediate la adresa: nicolae.negru@energie.gov.md.

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md