Asociaţiile de locatari, importante în problema eficienţei energetice vor fi susţinute de stat şi parteneri de dezvoltare


Evenimentul a reunit în această săptămână reprezentanți ai autorităților publice, ai asociațiilor de proprietari, experți și parteneri internaționali, care au discutat despre mecanismele de sprijin disponibile, cu accent pe Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial (FEERM), trasnmiste MOLDPRES.
În cadrul discuțiilor, s-a subliniat că eficiența energetică în clădiri nu este doar o chestiune tehnică, ci și un proces care depinde de comportamentele și colaborarea activă dintre cetățeni. Aceasta aduce beneficii reale în reducerea consumului de energie, a costurilor pentru energie, cu un impact direct asupra calității vieții locatarilor.
„Prioritizăm la maxim eficiența energetică. Am construit o colaborare internațională puternică pentru a aplica măsuri concrete de reducere a consumului. Nu este însă suficient să avem soluții tehnice – este nevoie de o schimbare de mentalitate. Chiar și acolo unde există asociații, nu toți locatarii sunt deschiși la aceste inițiative. S-a muncit mult la lansarea acestui fond și vrem să ne asigurăm că fiecare comunitate înțelege și poate valorifica oportunitățile disponibile”, a declarat Carolina Novac, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei.
Asociațiile de proprietari în condominiu pot accesa finanțare pentru lucrări de eficiență energetică prin Fondul de Eficiență Energetică în Sectorul Rezidențial, cu condiția să fie legal constituite, fără datorii către bugetul de stat sau furnizori de servicii, și să nu se afle în litigii. Deciziile privind participarea la program, selectarea măsurilor de renovare și contribuția financiară proprie trebuie adoptate în cadrul adunării generale.
„Pentru a sprijini eficientizarea consumului energetic am creat produse financiare adaptate nevoilor consumatorilor și caracteristicilor specifice ale pieței noastre. Suntem în proces de discuții și de oferire a suportului necesar asociațiilor de locatari pentru ca ele să poată avansa în cu implementarea proiectelor de eficiență energetică. Ne dorim ca acest proces să devină tot mai accesibil și predictibil pentru toți cei interesați”, a menționat Ion Muntean, directorul CNED.
Cristian Borchard, managerul de implementare a componentei finanțate de Norvegia în cadrul proiectului E4M, a menționat că Norvegia va sprijini financiar blocurile de locuit mici printr-un proiect pilot ce va viza 10 clădiri.
„Este important ca beneficiarii acestor programe să fie bine informați pentru a putea accesa aceste oportunități de finanțare. Ne dorim ca prin acest suport să rezulte mai multe clădiri îmbunătățite din punct de vedere energetic, cu un consum mai redus de energie, facturi mai mici și un confort termic sporit pentru toți locatarii”. Aplicările pentru această componentă sunt deschise”, a spus Cristian Borchard.
În cadrul evenimentului a fost prezentat un nou produs de finanțare în cadrul FEERM - „Casa Verde”, destinat locuințelor individuale. În scurt timp, acesta va oferi, în regim pilot, granturi de până la 50% pentru lucrări de eficiență energetică. Procesul de aplicare va fi integral digitalizat, facilitând accesul beneficiarilor din întreaga țară.
De asemenea, un nou proiect inovator pentru Republica Moldova – „Case Pasive”, cu un buget de 2,8 milioane de euro, alocat de Danemarca, va demara sub egida proiectului E4M.
„Danemarca colaborează inclusiv și cu sectorul bancar pentru a dezvolta produse financiare atractive pentru cei care vor implementa proiecte de construcție. Dispunem de multă experiență și cadre necesare pentru a asigura construirea clădirilor eficiente din punct de vedere energetic. Un aspect crucial este implicarea puternică a industriilor relevante. Colaborăm strâns cu partenerii din Moldova pentru a sprijini independența energetică a țării”, a adăugat Jasmin Frentzel Sørensen, adjunct al şefului Misiunii/Ambasada Regală a Danemarcei în Chișinău.
Părţile au convenit că dialogul deschis între autorități, partenerii de dezvoltare și asociațiile de locatari reprezintă un pas concret spre accelerarea renovării fondului locativ și îmbunătățirea eficienței energetice în Republica Moldova.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul programului „Tranziția verde în Republica Moldova”, finanțat de Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD) și Uniunea Europeană și cu suportul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova (E4M)”. E4M este un proiect implementat de GIZ împreună cu Guvernul Republicii Moldova, finanțat de Guvernul Germaniei și cofinanțat de Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca.

