BNM și BNR sporesc cooperarea pentru consolidarea parcursului european al Moldovei


Declarația a fost făcută în cadrul întrevederii bilaterale cu viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, aflat la Chișinău ca invitat special la conferința internațională „New Technology for Old Markets”, organizată de BNM în parteneriat cu BNR și Banca Franței, transmite IPN.
Discuțiile s-au axat pe aprofundarea cooperării dintre cele două bănci centrale, pe baza acordului bilateral care are ca obiectiv dezvoltarea sistemului financiar conform standardelor europene. Totodată, au fost evidențiate rezultatele asistenței tehnice oferite de BNR în ultimii ani, prin proiecte precum Twinning și TAIEX, ce au sprijinit alinierea BNM la normele europene și pregătirea aderării Republicii Moldova la SEPA – Zona unică de plăți în euro.
Viceguvernatorul Cosmin Marinescu a confirmat sprijinul BNR pentru continuarea proiectelor comune și a apreciat progresele realizate de BNM în domeniul stabilității financiare și al modernizării infrastructurilor de plată. Cooperarea bilaterală include și inițiative de educație financiară, cum este programul „Școala finanțelor moderne”, dedicat tinerilor, mediului academic și jurnaliștilor economici.
Parteneriatul dintre cele două bănci centrale se înscrie în efortul mai amplu de consolidare a supravegherii financiare, a politicii monetare și a infrastructurilor de plăți, contribuind la modernizarea sectorului bancar și la integrarea europeană a Republicii Moldova.
.avif)
.avif)