Bursele europene au înregistrat joi cea mai bună sesiune din ultimii trei ani, pe fondul unei pauze temporare a creşterii tarifelor SUA


Indicele pan-european Stoxx 600 a închis în urcare cu 3,7%, marcând cea mai bună sesiune din ultimii trei ani. Toate sectoarele majore au înregistrat câştiguri, în frunte cu băncile (+5,15%), industria (+4,9%) şi tehnologia (+4,5%).
Indicele germana DAX a urcat cu 4,67%, Germania fiind una dintre cele mai vulnerabile economii europene în faţa noilor tarife americane, datorită volumului mare de exporturi. CAC 40 din Franţa a crescut cu 3,8%, iar FTSE 100 din Marea Britanie a avansat cu 3,04%.
Această revenire vine după o sesiune anterioară dificilă, în care Stoxx 600 pierduse 3,5%, atingând cel mai scăzut nivel de închidere din ianuarie 2024.
Decizia lui Trump, anunţată miercuri seară, constă în reducerea pentru 90 de zile a tarifelor pentru majoritatea partenerilor comerciali ai SUA la 10%, o schimbare faţă de declaraţiile anterioare, în care insista că nu va ceda în faţa presiunilor externe.
După anunţ, bursele americane au avut o reacţie explozivă: S&P 500 a crescut cu peste 9%, consemnând al treilea cel mai mare câştig zilnic de la al Doilea Război Mondial încoace. Cu toate acestea, joi, pieţele americane au revenit pe roşu, pe fondul reînnoirii temerilor legate de încetinirea economică.
Pe piaţa valutară, dolarul american a slăbit în faţa monedei unice europene, euro urcând cu 2,16% până la 1,119 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel din ultimele şapte luni. Randamentele obligaţiunilor americane s-au stabilizat, oferind un mic respiro activelor din SUA.
Deşi majoritatea ţărilor au beneficiat de relaxarea tarifelor, China nu a fost inclusă, ba chiar a fost ţinta unor noi măsuri. După ce Beijingul a anunţat majorarea tarifelor pentru produsele americane la 84%, Washingtonul a răspuns cu o taxă totală de 145% pentru anumite importuri chineze, incluzând un tarif de 20% legat de fentanil.
În Europa, Uniunea Europeană a anunţat miercuri primele măsuri de represalii faţă de tarifele impuse anterior de SUA pe oţel şi aluminiu. Joi, în contextul detensionării generale, Bruxelles-ul a anunţat o pauză de 90 de zile în aplicarea acestor contramăsuri.
În Asia-Pacific, bursele au evoluat de asemenea pozitiv joi, cu pieţele din Japonia în fruntea creşterilor.

