„Carte Verde” digitală. Norme de știut pentru șoferi
Potrivit secretarei de stat de la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Cătălina Plinschi, certificatele „Carte Verde” eliberate până la 1 noiembrie 2024 pe suport de hârtie vor rămâne valabile până la expirarea termenului de valabilitate.
„Am prevăzut două etape de implementare pentru ca să asigurăm o perioadă de tranziție atât pentru șoferii care deja au certificat de asigurare, cât și pentru instituțiile publice. Prima etapă este cea de tranziție până la 31 decembrie 2024, în care rămâne necesară prezentarea asigurării pe suport de hârtie. Prezentarea asigurării pe suport digital este una opțională, ca să facem această perioadă de tranziție. Începând cu 1 ianuarie 2025, Cartea Verde va fi prezentată doar în format digital. Acest lucru nu exclude posibilitatea șoferului de a o tipări, doar că va fi acceptată dacă vom pune accent mai mult pe prezentarea acesteia în format digital”, susține Cătălina Plinschi.
De la 1 ianuarie 2025, prezentarea certificatului în format fizic nu va mai fi posibilă, iar documentul digital va fi obligatoriu. De asemenea, șoferii vor putea să imprime certificatul digital, dar acesta va fi valid doar în format electronic.
Potrivit BNM, digitalizarea certificatului „Carte Verde” are scopul de a simplifica procesul de obținere și de a spori securitatea acestuia. „Implementarea tranziției la formatul digital va fi asigurată de societățile de asigurare și intermediari, iar Banca Națională va monitoriza întreaga procedură”, a informat anterior Banca Națională.
Certificatul „Carte Verde” este un document internațional ce atestă că vehiculul deținut de un șofer este acoperit de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie (RCA externă) atunci când circulă în afara altor țări.
Proiectul de digitalizare a certificatului „Carte Verde” a fost aprobat de Guvernul Republicii Moldova în luna septembrie a anului curent și marchează un pas important în modernizarea sistemului de asigurări auto din țară.