Cel puțin trei jurnalişti au fost ucişi într-un atac israelian asupra unui complex pentru presă din sudul Libanului
O lovitură aeriană israeliană asupra unui complex pentru presă din Hasbaya, în sud-estul Libanului, a ucis, vineri dimineaţa devreme, cel puţin trei jurnalişti de la posturi media pro-iraniene în timp ce aceştia dormeau, relatează Reuters şi Associated Press, citând mass-media din Liban care denunță „crime de război”, transmite Digi24.ro.
Potrivit surselor, printre cei ucişi se numără cameramanul Ghassan Najjar şi inginerul Mohamed Reda care lucrau pentru postul de ştiri pro-iranian Al-Mayadeen şi un cameraman care lucra pentru Al-Manar al Hezbollah, a anunţat Al-Mayadeen, informează News.ro.
Reporterii de la faţa locului au declarat că bungalow-ul în care dormeau cei trei a fost vizat direct de atacul israelian.
Postul local de ştiri Al-Jadeed a difuzat imagini de la faţa locului - este vorba de mai multe vile care au fost închiriate de diverse instituţii de presă. Imaginile arată clădiri prăbuşite şi maşini marcate PRESS acoperite de praf şi moloz. Armata israeliană nu a emis niciun avertisment înainte de atac.
„Ţintirea de către ocupaţie a reşedinţei jurnaliştilor a fost deliberată şi există jurnalişti răniţi de la alte canale arabe”, a declarat Ghassan bin Jiddo, directorul Al-Mayadeen, pe contul X al canalului. „Considerăm ocupaţia pe deplin responsabilă pentru această crimă de război, în care au fost vizate echipe de jurnalişti, inclusiv echipa Al-Mayadeen”, a continuat directorul.
Asasinatele au avut loc la 24 de ore după ce un atac israelian a lovit un birou folosit de Al-Mayadeen în suburbiile sudice ale Beirutului. Ministerul Sănătăţii din Liban a declarat că o persoană a fost ucisă şi alte cinci, inclusiv un copil, au fost rănite în acea lovitură.
Autorităţile libaneze spun că actuala campania militară israeliană a ucis peste 2.500 de persoane în decurs de un an şi a strămutat peste 1 milion de oameni, generând o criză umanitară.
Joi, un atac israelian a ucis trei soldaţi libanezi care încercau să evacueze răniţi din satul de frontieră Yater, a declarat armata libaneză. Statele Unite au declarat că Israelul ar trebui să ia măsuri pentru a evita victimele civile şi pentru a nu pune în pericol forţele de menţinere a păcii ale ONU sau trupele armatei libaneze în atacurile sale din Gaza şi Liban.
Israelul, care a fost criticat pentru bombardarea spitalelor şi a şcolilor, a declarat că vizează în mod precis militanţii Hamas şi Hezbollah, acuzându-i că folosesc civili drept scuturi.
Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ) a declarat că, până la 24 octombrie, investigaţiile sale preliminare au arătat că cel puţin 128 de jurnalişti şi angajaţi media au fost ucişi de la începutul războiului din Gaza, aceasta fiind cea mai mortală perioadă pentru jurnalişti de când CPJ a început să colecteze date în 1992. Majoritatea covârşitoare sunt angajaţi ai presei palestiniene. Este vorba de 123 palestinieni, doi israelieni şi trei libanezi.
Cel puţin cinci jurnalişti au fost ucişi în ultimul an de conflict în Liban, inclusiv un jurnalist Reuters.