Ciprul, care urmează să preia președinția rotativă a Consiliului UE, promite sprijin pentru aderarea R. Moldova la UE


Declarația a fost făcută de viceministrul pentru afaceri europene al Ciprului, Marilena Raouna, aflată într-o vizită oficială la Chișinău, în contextul pregătirilor pentru preluarea mandatului de către Cipru începând cu 1 ianuarie 2026, transmite IPN.
Marilena Raouna a dat asigurări că președinția cipriotă va acorda atenție prioritară extinderii Uniunii Europene și va coopera îndeaproape cu autoritățile de la Chișinău, pentru a obține progrese în negocieri.
„Extinderea are un nou impuls și trebuie să profităm de el într-un mod tangibil. Credem cu tărie că viitorul Moldovei este în Uniunea Europeană”, a declarat viceministrul Marilena Raouna.

La rândul său, viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană a Republicii Moldova, Cristina Gherasimov, a evidențiat progresele înregistrate în domeniul justiției, consolidarea instituțiilor democratice și măsurile întreprinse pentru apropierea economiei de piața unică europeană.
„Reformele pe care le promovăm au impact direct asupra vieții cetățenilor: justiție corectă, instituții funcționale și o economie care creează oportunități pentru toți. Muncim cu determinare pentru a realiza reformele necesare și pentru a asigura un viitor european pentru cetățenii noștri, iar sprijinul partenerilor precum Cipru este esențial în acest demers”, a menționat Cristina Gherasimov.

Raouna și Gherasimov au abordat și stadiul actual al procesului de negociere, pregătirile pentru deschiderea negocierilor pe primul cluster, importanța de a consolida independența energetică, valorificarea instrumentelor de sprijin oferite de UE, inclusiv Planul de Creștere pentru R. Moldova.
.png)
.png)