Curtea Constituțională a României a validat rezultatul alegerilor


La ședința solemnă a CCR au fost prezenți președintele ales, Nicușor Dan, și președintele interimar al României, Ilie Bolojan, scrie Agerpres.
Potrivit Regulamentului comun al Camerei Deputaților și Senatului, în termen de 24 de ore de la validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de președinte al României de către Curtea Constituțională, președinții celor două Camere ale Parlamentului convoacă deputații și senatorii în ședință comună, pentru depunerea jurământului de către candidatul a cărui alegere a fost validată.
Conform art. 82 din Constituție, candidatul a cărui alegere a fost validată depune, în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, următorul jurământ: 'Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!'.
Depunerea jurământului se consemnează într-o declarație a Parlamentului, prin care acesta ia act de începerea exercitării mandatului Președintelui României.
.png)
.png)