Detalii despre tragedia din Anenii Noi, unde un bărbat și un copil de 3 ani s-au intoxicat cu gaz. Cadavrele, depistate de mama băiatului
Conform datelor prezentate, totul s-a produs pe 16 noiembrie, când membrii familiei nu se simțeau prea bine, având suspiciuni de intoxicație alimentară. Astfel, la domiciliu acestora a ajuns o echipă de medici care a preluat și transportat la spital pe mama familiei, dar și copilul mai mare în vârstă de 6 ani. Totodată, tatăl și băiatul mai mic au rămas acasă, având aparent o stare de sănătate mai bună.
Mai mult, tot în acea seară detectorul din locuință s-a conectat de câteva ori, semnalând o situație de risc, însă conform informațiilor, membrii familiei au deconectat dispozitivul din priză, ignorând semnalul de pericol.
A doua zi, după ameliorarea stării de sănătate femeia și băiatul acesteia au fost externați din spital. Ajungând acasă, aceasta a depistat corpurile neînsuflețite al micuțului și al soțului său.
În urma cercetărilor efectuate, specialiștii au constat, că intoxicația a fost cauza principală a deceselor, în urma încălcării regulilor de securitate la exploatarea cazanului, ce funcționa pe bază de combustibil gazos.
De asemenea, ignorarea semnalului de avertizarea detectorului-clapetă, lipsa unui canal de ventilare în încăpere, dar și instalarea cu încălcări a coșului pentru evacuarea fumului, a dus la acumularea de gaze în locuință.
Deschide și: Anenii Noi // Un copil de doar trei ani a decedat în urma intoxicației cu gaz