Dorin Recean, la Dubăsarii Vechi: Vom continua să investim în infrastructura din localități și să construim o țară dezvoltată


„Noi vom continua să sprijinim producătorii locali, să investim în infrastructura din localități și să construim o țară dezvoltată”, a subliniat șeful Executivului.
Tot la Dubăsarii Vechi, premierul Dorin Recean a vizitat grădinița „Romanița”, unde merg peste 240 de copii și activează 45 de angajați. Guvernul a finanțat, prin intermediul programului „Satul European”, peste 10 milioane de lei pentru reparația capitală a blocului „A” al instituției.
„Guvernul investește constant în dezvoltarea infrastructurii educaționale, pentru a asigura copiilor un mediu de dezvoltare sigur și modern”, a specificat Dorin Recean.
Șeful Guvernului a vizitat Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail” din localitate, care are statut de monument de istoric și este singura din zona de securitate care a funcționat neîntrerupt timp de 163 de ani. Aceasta găzduiește cavoul Macri-Donici, proiectat de renumitul arhitect Alexandru Bernardazzi, în anii 1882-1883, și restaurat recent cu sprijinul Uniunii Europene.
Monumentul memorial, executat din marmură și granit, este o mândrie a băștinașilor, care își aduc aminte, cu tristețe, cum acesta a fost profanat în anii 1960-1961 de regimul comunist.
„Cavoul Macri-Donici, împreună cu conacul vestitului astronom Nicolae Donici, strănepotul fabulistului Alecu Donici, și dumbrava de stejari din apropiere sunt parte a traseului turistic din regiune și merită a fi descoperite de cât mai mulți vizitatori”, a spus prim-ministrul.
Conform datelor Consiliului raional Criuleni, în satul Dubăsarii Vechi trăiesc circa 6000 de locuitori.

