Foametea din 1946-1947. Evenimente care scriu istorie
Foametea postbelică din RSS Moldovenească reprezintă cea mai dureroasă perioadă din istoria contemporană a statului, depășind chiar și deportările în masă prin numărul de vieți pierdute pe timp de pace. Numeroase documente de arhivă menționează rolul decisiv al factorului politic în declanșarea unei catastrofe sociale și a dezastrului umanitar care a succedat.
În vara anului 1946, seceta a atins un nivel extrem, după câțiva ani puțin ploioși și ierni aproape lipsite de zăpadă. În ciuda acestor condiții climaterice nefavorabile, autoritățile au impus agricultorilor cote obligatorii la cereale, atât pentru acel an, cât și pentru 1947. Pe lângă cereale, oamenii au fost constrânși să predea statului cartofi, carne, lapte, lână, floarea soarelui.
Operațiunea de colectare era coordonată de Partidul Comunist și de structurile statului. La nivel local, responsabilitatea revenea președinților sovietelor sătești, activiștilor. Surse oficiale justificau aceste acțiuni prin necesitatea de a construi rezerve strategice de cereale, considerate esențiale pentru întărirea poziției Uniunii Sovietice pe plan internațional.
Autoritățile locale au decis ca alimentele gestionate de stat să fie acordate populației în funcție de categoria socială în care se încadrau. Angajații statului, copiii, studenții, militarii și alte grupuri sociale primeau cartele care le permiteau să cumpere pâine, produse alimentare și alte necesități. Așa, o parte dintre locuitorii orașelor au reușit, într-o anumită măsură, să facă fața noii realități. În timp ce populația din sate, practic lipsită de acces la acest ajutor, a fost nevoită să se descurce de sine stătător.
Penuria de furaje a impus oamenii să-și sacrifice vitele. Criza alimentară era atât de gravă încât mulți elevi au abandonat școală. Au fost încercări și de trecere ilegală a graniței spre România, în speranță de a scăpa de foamete.
În acea perioadă, s-a înregistrat o creștere alarmantă a jafurilor și crimelor. Se furau mai des animalele, dar și alimentele din depozite, cantine, precum și cartele pentru pâine.
Au fost raportate și cazuri de canibalism, victime devenind cel mai des copiii.
Pentru a sprijini persoanele aflate într-o stare de epuizare extremă, autoritățile au oferit împrumuturi de cereale, au deschis cantine publice și centre pentru îngrijire medicală. Cu toate acestea, intervențiile statului nu au reușit să schimbe semnificativ condițiile celor afectați.
Există opinii că foametea a fost folosită ca un instrument de intimidare a populației. Lipsiți de hrană, oameni nu mai aveau forță să gândească critic și să se opună autorităților. Această strategie urmărea să înăbușe orice tip de manifestare.
Specialiștii consideră că foametea a lăsat răni profunde atât în trupurile, cât și în memoria colectivă a moldovenilor. În urma represiunilor a fost pierdută cultura materială și spirituală a populației. Din acest motiv, este o datorie morală a societății din Republica Moldova de a păstra vie amintirea acelor tragedii.
Subiectul înfometării ani buni a fost un subiect „tabuˮ în istoriografia sovietică, până la sfârșitul anilor 1980 – începutul anilor 1990. Politica „perestroikaˮ, inițiată de ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a deschis dezbateri publice aprinse pe teme interzise ale trecutului, implicit despre foametea din RSSM. Deschiderea arhivelor a facilitat semnificativ cercetarea istorică și a contribuit la cunoașterea evenimentelor foametei postbelice în Moldova Sovietică.
Ziua comemorării victimelor foametei din 1946-1947 este marcată pe teritoriul Republicii Moldova în cea de-a treia sâmbătă a lunii aprilie.
