FOTO // „Atlantida lui Stalin”, uluitorul oraș plutitor din mijlocul Mării Caspice care riscă să producă un dezastru ecologic de proporții

„Atlantida lui Stalin” este cel mai vechi sistem de platforme petroliere din lume și un oraș plutitor unde cândva lucrau și locuiau peste 5.000 de oameni, dar care acum se prăbușește încetul cu încetul în apă și riscă să devină un dezastru ecologic de proporții, relatează CNN și Digi24.RO.

Când regizorul Marc Wolfensberger a aflat prima dată de Neft Daşları, a crezut că este doar o legendă. Tot auzea povești despre acest oraș secret care se întindea precum niște tentacule plutitoare mâncate de rugină deasupra Mării Caspice, departe de țărm.

Foarte puțini oameni văzuseră de fapt acest oraș plutitor: era un mister uriaș.

Wolfensberger a reușit abia la finalul anilor '90 să vadă cu ochii lui construcția, convingându-se că este cât se poate de reală. „A fost dincolo de orice văzusem până atunci”, a povestit el pentru CNN.

Orașul plutitor era mereu păzit de nave militare și arăta ca „o autostradă în mijlocul mării” care se întindea în toate direcțiile „precum o caracatiță”.

Opt ani a încercat să convingă guvernul de la Baku să îl lase să se întoarcă și să filmeze acest loc. În 2008, a obținut permisiunea și a petrecut două săptămâni în Neft Daşları ca să realizeze documentarul „Stâncile de petrol: Orașul de deasupra mării”.

În ultimele decenii, populația „Atlantidei lui Stalin” a scăzut rapid, iar unele părți din complexul plutitor s-au scufundat în apele Mării Caspice.

Totuși, sondele de țiței funcționează încă și rămân un simbol al industriei petroliere a Azerbaidjanului din Marea Caspică – o întindere de apă bogată în combustibilii fosili care, odată extrași, contribuie la încălzirea globală și inclusiv la scăderea dramatică a nivelului apei din cel mai mare lac de pe Pământ.

„Stâncile de petrol”: de la cea mai veche platformă petrolieră la un oraș plutitor

„Stâncile de petrol” își au originile în era sovietică. Înspre finalul anilor '40, câțiva muncitori din industria petrolieră au coborât pe o mică insulă unde au construit o instalație de foraj și un mic adăpost.

Primul puț de explorare a fost săpat în 1949, de unde a țâșnit „aurul negru” ca o fântână arteziană. Primul vas încărcat cu petrol extras din Neft Daşları a ajuns în port în 1951, marcând totodată și momentul în care construcția propriu-zisă a orașului plutitor a început cu adevărat. Ceea ce a urmat a fost un miracol tehnic și arhitectural, potrivit lui Wolfensberger.

Orașul a crescut încetul cu încetul, sprijinindu-se pe stâlpi de metal care se extind până pe fundul mării și care susțin rețeaua de platforme și poduri la câțiva metri deasupra apei, ceea ce creează iluzia că orașul plutește în aer.

Rețeaua a cuprins într-un final aproape 2.000 de sonde petroliere și în jur de 340 de instalații de producție. Podurile au o lungime totală de peste 160 de kilometri, în timp ce conductele de petrol și gaze se întind pe o distanță de 100 de kilometri.

Șapte vase au fost aduse în zonă și scufundate intenționat. Epavele lor au format un golf artificial care protejează orașul de vânt și valuri, cu toate că Neft Daşları a rămas vulnerabil în fața furtunilor.

Cu timpul, în orașul plutitor au apărut blocuri de apartamente pentru muncitori, o brutărie, un teatru cu sute de locuri, magazine, unități medicale, un teren de fotbal și un heliport. A fost construit chiar și un parc cu copaci plantați pe structuri de metal.

Unii azeri îi spun „a opta minune a lumii”, alții îi zic „insula celor șapte vase” sau „Atlantida lui Stalin”.

Bijuteria industriei petroliere de la Marea Caspică

Bijuteria industriei petroliere de la Marea Caspică a produs aproape 180 de milioane de tone de petrol în cei 75 de ani de funcționare, potrivit companiei azere SOCAR, ce deține și operează Neft Daşları. În anul de vârf, 1967, orașul plutitor a produs 7,6 milioane de tone de petrol.

Importanța complexului a scăzut, însă, în ultimele decenii, pe măsură ce s-au descoperit alte câmpuri petroliere mai mari, iar prețurile petrolului au fluctuat.

Nivelul de producție a scăzut la mai puțin de 3.000 de tone pe zi (aproximativ 1 milion de tone pe an). Cea mai mare parte a producției de petrol din Neft Daşları alimentează astăzi doar piața internă.

Odată cu încetinirea producției, a scăzut și populația orașului care astăzi mai are doar 3.000 de locuitori – muncitorii lucrează în ture de câte 15 zile pe mare și 15 zile pe uscat.

O parte dintre poduri s-au prăbușit în mare din cauza furtunilor. Au existat și cazuri de deversări de petrol în Marea Caspică și ape netratate scurse direct în mare.

Cum poate fi salvată Atlantida lui Stalin

Liderii globali se vor aduna în Baku săptămâna viitoare pentru conferința climatică COP29 ca să discute criza climatică, agravată de consumul de combustibili fosili, în săli de ședință aflate la 100 de kilometri de „Atlantida lui Stalin”.

Rămân multe întrebări legate de viitorul orașului plutitor, după ce rezervele de petrol sunt epuizate.

Autoritățile ar putea să dezasambleze complexul, un proces care ar necesita fonduri uriașe, să transforme rețeaua de platforme petroliere într-o stațiune turistică sau pur și simplu să o abandoneze, „deschizând calea spre un dezastru ecologic de proporții”.

Wolfensberger crede că orașul plutitor ar putea deveni un muzeu. „Este într-adevăr leagănul explorării petroliere offshore. Face parte din această moștenire.”

Pentru moment, însă, orașul continuă să producă petrol, rămâne un loc inaccesibil pentru vizitatori și arată tot mai mult ca un mozaic ruginit ce simbolizează o industrie aflată într-un declin lent, dar sigur.

‍