Iulian Chifu // Bătălia pentru deficit zero: Trump și jocul la risc maxim
Bariera pentru importuri este lansată contrar sfaturilor economiștilor și experților și reprezintă cel mai mare pariu politic al președintelui Statelor Unite, cu risc major dar și perspectiva de a reduce comerțul mondial, cu diferite consecințe. Pariul că, printr-o asemenea lovitură, se readuce industria manufacturieră în Statele Unite și se reseteză avantajos lanțurile de furnizori este cu siguranță unul cu risc maxim. Departe de a fi un critic în sine, chiar aștept să văd ruperea creativă, eventuală, a unor blocaje pentru a împinge lumea înainte, schimbare care vine oricum cu turbulență majoră și împotriva unui proces obiectiv, cel al globalizării, o întreprindere egală cu tentativa de a elimina atracția gravitațională. Și, mai ales, pentru a ajunge la îndeplinire, trece lumea printr-o criză economică globală majoră și cu costuri relevante pentru perdanții noii reașezări, care sunt cu precădere statele sărace și economiile slabe interconectate. Variantele și estimările sunt multiple, iar analiza trebuie făcută la nivel macroeconomic și geopolitic, dacă ideologic renaționalizarea și lupta împotriva globaliștilor e tema care a generat acțiunea de miercuri a președintelui american.
Lansarea unui război comercial: mai grav decât se aștepta
Președintele Statelor Unite a câștigat alegerile pe baza promisiunii unei creșteri economice și reindustrializării Americii în zona manufacturieră, pe seama reechilibrării balanței de plăți. În plus, mitul este că, dacă se introduc taxe, investițiile vor fi repatriate și alți investitori străini vor deschide afacerile în SUA. Pe această bază, s-ar întări dolarul și ar crește numărul locurilor de muncă. De aceea administrația Trump a introdus tarife generale de 10% la toate importurile, precum și tarife adiționale pe națiuni, proporționale cu diferența balanței de plăți. De exemplu, Uniunea Europeană cu un deficit comercial de 200 miliarde în favoarea sa are tarif de 20%, mai mare ca Marea Britanie, care nu are deloc deficit în relația cu SUA.
China este campioană, cu 54% tarife peste cele deja introduse, fapt care blochează manevrele privind slăbirea monedei care ar fi permis ajustări minore. Japonia are 34%, Cambogia 49%, Vietnamul 46% și Myanmarul 44%. Japonia are tarife mai mari decât Iranul(supus deja sancțiunilor) iar Rusia nu are deloc, nici Coreea de Nord, din aceleași motive precum și pentru că există o dimensiune nerelevantă a comerțului bilateral cu SUA. O parte dintre bunuri, precum semiconductori, produse farmaceutice, dar și aurul, cuprul și cheresteaua, sunt scutite de tarife.
În schimb SUA introdusese deja tarife de 25% pentru Canada și Mexic, 20% pentru China de la 1 februarie, pe motive ce țin de acțiuni și politici care afecteză SUA, precum migrația sau traficul de fentanyl. Ele au fost amânate și intrate în vigoare la 4 martie. Li se adaugă 25% pentru oțel și aluminiu din martie, pentru toate importurile, existând amenințări pentru tarife de 200% pentru băuturile alcoolice europene și 25% tarife secundare pentru cei care cumpără petrol venezuelean. Trump a amenințat și cu alte tarife politice, de exemplu 100% pentru statele BRICS dacă încearcă să înlocuiască dolarul ca monedă dominantă la nivelul comerțului global. O parte dintre amenințări au fost suspendate, amânate, revocate sau negociate de urgență. Până la 2 aprilie.
Introducerea taxelor arată că, pentru Statele Unite, sistemul global de comerț pe care l-a creat nu mai funcționează, nu o mai avantajează. America lui Trump nu mai are încedere în liberul schimb ca sistem din cauza diferitelor metode de distorsionare a acestei competiții corecte pe care o constituie economia de piață, în special pe baza supraproducției Chinei și acaparării piețelor de către aceasta. Astăzi Statele Unite nu mai văd lumea în formula aliați și adversari, ci state cu care au deficite comerciale și cele cu care SUA au surplus. Comerțul devine principiul de organizare al angajamentului american în lume, nicidecum relațiile istorice și sistemele de guvernământ. Pragmatismul, tranzacționalismul și avantajul din negociere sunt singurele care răspund comandamentelor reașezării lumii pentru care Donald Trump a decis să cutremure din temelii sistemul global, chiar dacă asta înseamnă nerespectarea angajamentelor și a regulilor achiesate și semnate până azi.
Președintele a vorbit despre tarife reciproce, ba mai mult, despre o generozitate a unor taxe jumătate cât deficitul bugetar, aceste tarife fiind mai mari decât orice se așteptau partenerii comerciali. Mai mult, războiul comercial este doar la început, Secretarul Trezoreriei Scott Bessent avertizând că, dacă există contramăsuri, va exista o escaladare din partea americană. Ideea creării unui zid de tarife în jurul Statelor Unite este discutabilă ca termeni, impact și consecințe. Dar experții au fost lăsați deoparte pentru a încerca de această dată ideile creative ale miliardarilor din administrația Trump, pentru a rupe zăgazurile regulilor actuale, pe care SUA le-a adoptat și le-a apărat la nivel global, dar care sunt limitative pentru aspirațiile sale. Reașezarea economiei globale și schimbarea modului în care lumea face afaceri este un pariu periculos și nesigur, cu risc, nefiind lesne de anticipat rezultatele pentru contribuabilul american. Totuși globalizarea s-a dovedit inegală și cu perdanți, iar statele bogate nu au reușit să crească mai mult, pe seama propriilor abilități, în timp ce statele mai sărace urmau să asigure lucrurile simple în diviziunea globală a muncii și piețelor, dar nici această înțelegere nu mai este de actualitate.
Schimbarea tectonică a comerțului global – ciclul unui secol de liber schimb și revenirea la protecționism
Într-adevăr, abordarea disruptivă și șocantă avansată de către Donald Trump este în linie cu celelalte măsuri și acțiuni ale sale vizând blocajele și lipsa de eficiență a modului de lucru anterior, față de care trebuie produs un șoc, e nevoie de o reașezare, de o forțare pentru repoziționare. Și nu e timp de subtilități sau adaptări etapizate, ci șocul, criza, ruptura este opțiunea. Fiind și un personaj histrionic, această metodă pare să fie cea preferată pentru că face titluri și dă vizibilitate, chiar dacă asta înseamnă ignorarea experților tradiționali și refuzul de a planifica și calcula efectele. S-a ajuns astfel la o soluție de secol 19, izolarea și taxarea, una care nu a mai funcționat din anii 20, în ultima sută de ani, cu tarife mai mari decât în anii 30 și care au declanșat Marea Recesiune.
De altfel, peste noapte piețele s-au prăbușit ca reacție, cu precădere cele mai lichide, din Asia. Acolo tarifele au distrus modelele de afaceri ale companiilor, fabricilor, poate chiar a statelor. Lanțuri de furnizori ai marilor companii globale s-au rupt instantaneu, la 2 aprilie, iar mirajul readucerii deficitului american la zero seamănă pentru România mai mult a încercarea lui Ceușescu de a scăpa artificial de datorii decât a calcul creativ al unui mare capitalist. Oricum, un deziderat artificial și impus, cu costuri pentru cei mai slab pregătiți să înfrunte asemenea șocuri. Desigur este un mit și faptul că introducerea barierelor tarifare va readuce peste noapte noi unități de producție manufacturieră în SUA. Mai întâi pentru că această formulă s-ar întâmpla într-o lungă perioadă de timp, mult dincolo de mandatul Trump, iar America trebuie să funcționeze și până atunci.
În al doilea rând, pentru că nu e obligatoriu ca noile economii ale digitalizării să mai aibă nevoie de industrii manufacturiere, care asigură mii și zeci de mii de locuri de muncă pentru nivelul de pregătire mediu, vizat de reindustrializare. În fine, chiar dacă ajută localizarea și lanțurile scurte, eventual naționale, pe dimensiunea produselor strategice, costurile pentru extinderea ideii la nivelul întregii economii sunt majore și urmează să fie plătite de populație, eventual prin inflație majoră, iar injecția reducerii de taxe pentru americani este puțin probabil să compenseze această situație. În fine, pentru că nu e sigur de ce și-ar dori cineva, în epoca digitalizării, robotizării, dronelor și producției automate, să mai facă fabrici pentru producție manufacturieră și industrială ale secolelor trecute.
Primele rezultate sunt creșterea cu 30-40% a prețurilor la îmbrăcăminte, jucării și electronice. Desigur că vor exista forțări pentru ca și companiile să asume costuri, dacă vor să vândă, deci să meargă cu profiturile la limită. Europa se estimează că va profita de redirecționarea produselor care pleacau altfel spre Statele Unite, iar răspunsul și retorsiunea vor fi definitorii față de escaladările ulterioare: fie o retorsiune, introducerea de tarife în oglindă, fie tentația de a negocia individual cu Donald Trump reducerea tarifelor pentru un stat sau altul de la cota stabilită, fie o combinație creativă între taxe pe anumite produse selectate și evitarea lor pentru cele care ar afecta direct și major populația proprie. Ultima variantă pare a fi deja îmbrățișată de către UE, Marea Britanie marșează pe negociere individuală, bazându-se și pe deficitul zero la schimburile sale, în timp ce Canada ar marșa pe o formula directă de retorsiune totală. Mexicul așteaptă un proiect economic mai sofisticat care combină mai multe elemente și care i-ar fi mai avantajos.
China ar putea fi ținta și principalul vizat de această acțiune globală. Eventuala țintire a Chinei și împingerea sa spre recesiune ar determina costuri majore pentru menținerea ambițiilor sale militare. Pe de altă parte, un alt efect posibil va fi cel de regrupare al marilor economii ale lumii și de izolare a Americii, care se ascunde în spatele tarifelor. Deja China, Coreea de Sud și Japonia au creat o mare coaliție a liberului schimb, conjuncturală, pentru a contracara efectele tarifelor lui Donald Trump, așa cum, după acordul de liber schimb UE-India, reapropierea Marii Britanii de piața comună europeană și convergența politicilor Canadei cu UE, ajută Europa. China a dat semnale puternice privind spațiul de liber schimb cu UE, în condițiile reechilibrări barierelor non-tarifare. Dar acțiunea este departe de a fi stabilită ca politică definitivă, ci este în discuție.
Un război comercial urât și perspectiva unei recesiuni puternice a lumii
Inițial au fost mulți dintre aliații lui Trump care au considerat că mișcarea tarifelor este doar un instrument puternic(și genial) de negociere. Și acum pare că vorbim mai degrabă despre o invitație la negociere decât despre o sancțiune directă, pe termen lung, care se traduce și într-o autosancționare. Totuși acțiunea pare să fi fost serioasă și gândită, bazată pe votul din alegeri și pe programul lui Trump, în condițiile în care nici unul dintre partenerii comerciali ai Americii, inclusiv aliații SUA, de la Australia la Japonia și Europa, nu au fost fericiți. Mai ales pentru că o guvernare prin șocuri impinge automat spre recesiune, chiar dacă, în timp, o asemenea zguduire a sistemului mondial ar deschide, prin reașezare, noi căi spre relansare economică solidă. Totuși ingredientele pentru al doilea scenariu nu sunt prezente în proiectul actual.
Consilierul comercial al lui Trump, Peter Navarro, a anunțat o creștere de încasări de 600 miliarde de dolari pe an la bugetul SUA prin această creștere de tarife, aplicate, însă, la nivelul volumului comerțului curent. Președintele Trump vorbește despre o “declarație de independență economică” a Statelor Unite, proiect al cărei părinte este acum, urmând ca să încurajeze companiile străine să își mute operațiunile și să investească în SUA, creând locuri de muncă în industria manufacturieră pe teritoriul său. Totuși costurile totale aduse economiei globale prin noile tarife și îngreunarea comerțului cu Statele Unite sunt estimate de către Aston University Business School la 1,4 trilioane de dolari, prin redirecționarea comerțului și creșterea prețurilor.
Desigur, războaiele economice sunt greu de câștigat, de obicei nu au învingători și costă ambele părți care intră într-o asemenea confruntare, când vorbim despre mari actori. Iar lucrurile pot deveni și mai urâte, odată ce instrumentarul la dispoziție este din ce în ce mai complex. Abordările constructive ar fi cele de reechilibrare a obligațiilor reciproce în relațiile transatlantice, de exemplu, similar abordărilor Organizației Mondiale a Comerțului, respectiv retragerea concesiilor echivalente pentru Statele Unite și revizuiri de criterii și condiții pentru produse care reprezintă bariere netarifare. Acomodarea intereselor și negocierea ar fi cea mai bună ieșire, inclusiv un acord pentru oțel și aluminiu. În principiu se pot revizui toate practicile și politicile care nu sunt legate sau alterează economia de piață, respectiv pot fi eiminate barierele de reglementare în comerțul liber.
Varianta escalatorie, dar care nu amenință celelalte categorii de relații între aliați, ar fi introducerea de contramăsuri cu propriile tarife. Cu adevărat destructive sunt practicile de renunțare la recunoașterea mărcilor și drepturilor de autor americane în Europa și în lume, lovitura nucleară în comerț, dar care afectează și consumatorii; sau țintirea companiilor tehnologice, cu precădere din social media și comunicații, ca urmare a debalansării similare la nivelul serviciilor, dar cu SUA în avans sensibil. Iar modelul există deja, se aplică chiar din 5 aprilie în SUA, după amânarea președintelui Trump în pivința preluării Tik-Tok: UE poate cere înregistrarea în Europa a tuturor platformelor social media și de comunicații, în companii europene unde statele sau companiile locale naționale să dețină 50% plus 1 din acțiuni, iar algoritmii utilizați să fie la dispoziția părții europene, împreună cu controlul utilizării datelor personale ale consumatorilor europeni, odată ce bani de publicitate se fac în Europa.
Desigur, există și soluții escalatorii mai grave: de exemplu îndepărtarea de industria de apărare americană și evitarea cumpărării produselor, care poate antrena retragerea umbrelei de securitate a SUA, sau a trupelor americane de pe continent și a SUA din NATO; sau o explozie a înarmării în Europa, în paralel cu proliferarea nucleară necesară pentru a compensa dispariția scutului american. Iar scenariile pot continua, concomitent cu retragerea Americii din lume și izolarea ei. Statele Unite sub Trump par să fi exagerat cu cărțile din propria mână și cu modul de a-și trata aliații azi, chiar dacă președintele SUA a insistat că blamul îl pune pe fostele administrații, nicidecum pe partenerii comerciali ai Americii. Totuși ceea ce a pornit deja va schimba nu numai America, comerțul, lumea, dar chiar întreaga viață a oamenilor în următoarele două decenii. Perioadă în care oricum tehnologia împingea ființa umană în afara marii părți a activităților repetitive și chiar a celor creative, ce pot fi suplinite de inteligența artificială.
