Iulian Chifu // SUA-China se confruntă deja în Ucraina
De aceea a devenit necesară retragerea și recalibrarea forțelor americane de la nivelul Europei, care trebuie să-și reașeze propria apărare împotriva Rusiei. Transferul de responsabilitate trebuie făcut și rapid, și cu atenție pntru a nu crea găuri în capacitatea de apărare a continentului.
Totuși parada de 9 mai de la Moscova a relevat o schimbare radicală de paradigmă, odată ce China pare să-și fi asumat în premieră nevoia victoriei Rusiei în Ucraina și Europa de Est și rolul acesteia în confruntarea pe care o are cu America, considerând chiar Ucraina o miză pentru această confruntare globală. Deci prima fază a confruntărilor sino-americane pentru dominația lumi se desfășoară chiar acum în Ucraina, cu sprijinul cvasitotal al Beijingului, dacă nu sub coordonarea acestuia, iar ideea separării coaliției China-Rusia printr-o formulă Kissinger inversă se dovedește o abordare infantilă și o imposibilitate azi.
China în războiul din Ucraina: integrarea în războiul pe întregul spectru de acțiuni și mijloace
China și Rusia s-au situat, înaintea agresiunii militare din Ucraina, pe poziții perfect opuse în raport cu războiul, în ciuda parteneriatului dintre cele două. Rusia avea nevoie de război pentru a reveni în prim plan și la masa granzilor chiar și prin dezordinea și problemele pe care le crea pentru a anunța că e nemulțumită cu situația sa marginală care definea greutatea sa strategică la zi. China, în schimb, care-și baza puterea și prosperitatea pe comerț, avea nevoie de liniște și calm internațional pentru ca să poată merge mai departe comerțul și dominația subtilă pe care o pregătea lumii prin preluarea piețelor și inundarea cu produse ieftine. Nu întâmplător, în primele întâlniri cu Rusia de după începutul războiului, China a cerut încetarea rapidă a ostilităților pentru că fac rău afacerilor sale.
Lucrurile par să se fi schimbat dramatic după trei ani de război: China a profitat de petrolul și gazul ieftin venit de la ruși, și-a umplut și depozitele, dar cantitatea deturnată de la Europa, care a blocat cererea spre Rusia și a suplinit-o din terțe surse, lipsa infrastructurii de transport și nevoia de a acomoda și ceilalți parteneri internaționali și furnizori ai Chinei – cu precădere Iranul, dar și Arabia Saudită – au determinat refuzul de a investi în conducta majoră care să lege Rusia de China și care putea prelua 64 mld mc de gaz pe zi, de exemplu. Însă China nu a abandonat Rusia, a semnat parteneriatul strategic “fără limite” mai întâi ca pe un favor făcut Rusiei în război, apoi a permis soldaților nord-coreeni să se alăture Rusiei pe teren, și a transferat, pe culoare mai puțin asumate și nelegate de statul chinez, produse cu dublă utilizare necesare mașinii de război ruse.
Parada de la Moscova din 9 mai de anul acesta, prima la care au participat reprezentanți internaționali, a subliniat o nouă situație ciudată: Președintele Xi Jinping a părut nu numai un invitat mai special, deosebit evident între ceilalți, dar părea că întreaga paradă fusese organizată și planificată pentru el. A apărut un cadru de marcare a subordonării Rusiei și a lui Putin personal față de liderul chinez, care poate să fie doar impresia creată de faptul că cel care avea nevoie de ceva era Rusia, și cererile făcute, inclusiv declarațiile de susținere obținute, erau unilateral în favoarea Rusiei. Totuși alți analiști au observat că întreaga acțiune părea cea a unui subordonat în favoarea stăpânului de la care așteaptă favoruri noi, mulțumindu-i pentru cele deja obținute, și jurându-i credință și supunere eternă pentru acestea.
La senzația generală de putere a lui Xi Jinping, căruia i s-a întins covorul roșu, s-au adăugat declarațiile inedite făcute de acesta la Moscova. Dacă anterior cerea pace și se anunța ca posibil mediator între Rusia și Ucraina, fiind chiar accesat în acest sens de către Volorimir Zelenski, astăzi Xi Jinping, la cea de-a 80-cea sărbătoare a victoriei împotriva Germaniei Naziste, a rupt cu totul canoanele, dând două mesaje puternice: parteneriatul cu Rusia este suficient de puternic încât nimeni nu-l poate rupe, pentru că Rusia e atât de dependentă și datoare Chinei încât nu o va părăsi nici în fața propunerilor atrăgătoare ale Statelor Unite și, în al doilea rând, China susține, dacă nu chiar coordonează, atacul Rusiei împotriva Ucrainei, ca element pregătitor pentru tranșarea rivalității cu Statele Unite și statele occidentale democratice, inclusiv susținând viitoarea posibilă agresiune a Rusiei în Europa. A devenit clară și indubitabilă interconectarea teatrelor de operațiuni din Europa și Indo-Pacific și considerarea acțiunii din Ucraina drept prim pas care să slăbească forțele occidentale în perspectiva confruntării directe ce vine. Ba chiar implicarea directă tinde să arate că ceea ce se desfășoară în Ucraina este primul episod al confruntării globale a Americii cu China.
Alianța și parteneriatul strategic fără limite Rusia-China a evoluat atât de mult de la începutul războiului încât joi, 9 mai, în timpul vizitei la Kremlin, Xi Jinping a anunțat solidaritatea deplină cu Rusia împotriva “bulingului hegemonic” al Statelor Unite și al “unilateralismului occidental”. Cele două state rămân să împartă „prietenia de oțel” iar China s-a angajat să crească nivelul de cooperare pentru a putea „contracara decisiv” influența Statelor Unite. Deci nivelul de ambiție al Chinei de a domina lumea este inseparabil astăzi de relația sa cu Rusia și mai ales de victoria Rusiei în obiectivele sale din Europa, la care China contribuie cu toată forța și promite să o facă pe deplin. Iar campaniile sale din seria măsurilor active în spațiul informațional-cognitiv în Europa de Est și Caucaz, alături de parteneriatele strategice asumate cu Ungaria, Georgia și Azerbaidjan sunt preocupante pentru Washington dincolo de perspectiva realizării Coridorului Mijlociu de transport pentru a uni China cu Europa prin Asia Centrală și Caucaz și a inunda cu mărfuri ieftine continentul.
Jocul de șah privind armistițiul de 30 de zile versus negocieri directe: față în față cu europenii
Momentul 9 mai a fost un motiv important de preluare a responsabilităților negocierilor de către europeni și coaliția de voință constituită pe axa franco-britanică. Astfel, la 8 mai, la celebrarea zilei capitulării Germaniei Naziste – care a marcat, în fapt, sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, după care sovieticii au cerut propria festivitate de capitulare pe 9 mai la Berlin – miniștrii de extrene ai 25 de state membre, inclusiv România, împreună cu reprezentanții Consiliului Europei, au decis înființarea Tribunalului pentru sancționarea crimei de agresiune, cu bătaie directă împotriva lui Putin și a agresiunii sale împotriva Ucrainei. Iar a doua zi, la 9 mai, la Paris, membrii de prim plan ai Coaliției de Voință – Franța, Marea Britanie, Germania, Polonia – au propus o încetare necondiționată și totală a focului pentru 30 de zile, propusă inițial de Statele Unite și convenită cu Ucraina.
Cei patru lideri europeni s-au deplasat la Kiev, pe 10 mai, acolo unde s-au alăturat președintelui Zelenski și după un telefon cu președintele Trump care a achiesat la propunere și a anunțat că susține sancțiunile întărite dacă Rusia nu e de acord cu încetarea focului, au extins discuția într-o teleconferință în care s-au alăturat Canada, Italia, UE și NATO. Rezultatul a fost un ultimatum potrivit căruia, luni 12 mai, urmează să înceapă o încetarea completă a focului pentru 30 de zile și, în caz că nu este respectată de către Rusia lui Putin, se va trece la sancțiuni generale extrem de dure împotriva sa.
Măsura anunțată a avut câteva rânduri de reacții: prima, Rusia nu cedează la presiuni; a doua, propunerea e prea nouă, trebuie un timp de reflecție și Rusia se gândește la ea; a treia, chiar Președintele Putin a ieșit într-o conferință de presă pe 10 mai seara și a subliniat o formulă de contra-răspuns, respectiv negocieri față în față cu Ucraina, la Istanbul, care să înceapă “de acolo de unde au fost lăsate la începutul războiului” și să rezolve “cauzele fundamentale” care au dus la război, potrivit viziunii Kremlinului.
În fapt, Moscova joacă din nou șah, așa cum a făcut-o și anterior: pentru a nu răspunde la oferta făcută, pentru a nu părea slabă și a se încadra într-un joc desenat de către Coaliția de Voință împreună cu Statele Unite, întărit și de suținerea Chinei, de noile arme ale Iranului și noile trupe venite din Coreea de Nord și mercenari recrutați din Africa, Kremlinul a optat pentru o propunere paralelă, cea a negocierilor bilaterale cu Ucraina, anunțate pentru joi, 15 mai, la Istanbul. În plus, referirile la negocierile fără precondiții și “de acolo de unde s-au întrerupt” în 2022 indică faptul că Putin nu are nici un interes în negocieri reale dincolo de cele care să consacre atingerea la masa verde a obiectivelor maximale pe care și le-a stabilit la începutul războiului, respectiv capitularea Ucrainei, obiective pe care nu le poate atinge prin război. În orice caz nu e sigur că le-ar putea atinge, și oricum tentativa va costa mulți bani, trupe și blindate pe care nu le mai are și le produce cu greu.
Iranul tocmai a anunțat, tot cu ocazia Zilei Victoriei sărbătorită la Moscova prin monopolizarea atât a victoriei, cât și a celui de-al Doilea Război Mondial – devenit propagandistic Marele Război pentru Apărarea Patriei Sovietice – un nou angajament privind livrarea de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune către Rusia: este vorba despre lansatoare Fath – 360 (numărul nu a fost precizat) împreună cu rachete deja livrate în septembrie 2024(200 Fath – 360) și 400 rachete cu rază scurtă de acțiune iraniene (menționate în aprilie 2024 de șeful suprem al forțelor americane în Europa), împreună cu alte sute de mii de obuze de artilerie. Rusia nu a lansat până astăzi muniție iraniană, potrivit tuturor datelor de pe front, doar drone Shahed-236 și analoage(numite Geran-1 și Geran – 2 în Rusia).
Încetarea focului și pauzele din război ca instrumente de repoziționare, înarmare, relansare a atacurilor
Rusia a utilizat întotdeauna pauzele, armistițiile și negocierile pentru a-și amplifica postura strategică, pentru a-și repoziționa trupe, a le roti, a le aproviziona cu muniție, și a le reînarma, pentru relansarea și mai puternică a atacurilor. De această dată, Putin a avut nevoie de pauza de trei zile pentru a proteja de atacuri Ziua Victoriei – în 2023, drone neidentificare au lovit clădiri guvernamentale din Moscova în ajun de 9 mai. Apoi, pe întregul discurs despre încetarea focului și acord de pace lansat de Donald Trump, era nevoie ca și Rusia să-și dubleze ofensiva și distrugerile masive de obiective civile din spatele frontului cu o inițiativă care să arate buna voință, generozitatea și deschiderea pentru asemenea pauze care să aducă a pace, fie și vremelnică.
Președintele Volodimir Zelenski, care a respins acest acord – dar l-a respectat – a avut dreptate. Acordul propus nu a vizat linia întâi, ci doar spatele frontului, și acesta parțial: joi, 8 mai, în ziua începerii încetării focului, Ucraina a acuzat Rusia de 730 de încălcări ale acestui acord, anunțând că va răspunde pe măsură, în timp ce ministerul apărării rus a anunțat că a numărat 488 violări ale încetării focului. Acordul anterior, care a avut loc de Paști, tot anunțat unilateral de Putin, s-a soldat cu aproape 3000 de atacuri și peste 100 de încercări de a prelua pozițiile ucrainene din linia întâi, în diferite părți ale frontului lung de 1200 km.
În schimb, armata rusă a utilizat încetarea focului pentru a aduce rezerve și a se pregăti să continue ofensiva imediat. De altfel, partea ucraineană este obișnuită cu aceste proceduri din perioada 2014-2021, în timpul ciocnirilor din regiunile ocupate de est ale Ucrainei, din Donatsk și Lughansk, atunci când pauzele erau de fapt ocaziile pentru reînarmare și restabilirea forțelor ruse, tot așa cum în sud, forțele adiționale din Crimeea au fost duse în Zaporoje pentru a intensifica viitoarele atacuri în regiune. În același timp, în perioada pretinsei încetări a focului de acum, Rusia a continuat să desfășoare operațiuni pe toată lungimea frontului.
Reîncepe atacul masiv al Rusiei în Ucraina după pauza de 9 mai
După încetarea focului, urmează o nouă ofensivă majoră rusă în Ucraina, cu toată resursa redobândită și rearanjată pe linia întâi. Așteptarea majoră este pe regiunile Harkov și Sumî, anunțate drept ținte ale viitorului atac de către președintele Zelenski, dar și de Vladimir Putin, când a vorbit despre zone tampon pe care și le dorește pe toată lungimea frontierei ruso-ucrainene, o inițiativă veche, care a fost întârziată de operațiunile ucrainene în Kursk și Volvograd, regiunile ruse din cealaltă parte a frontierei. Ba chiar șeful forțelor armate ucrainene, Oleksandr Syrskyi, susține că ofensiva a început deja prin intensificarea asalturilor pe toate axele principale, operațiuni care au crescut de două ori ca intensitate din aprilie.
Rapoartele din linia întâi arată respingerea unor atacuri masive rusești de către armata ucraineană. Armata rusă are probleme majore cu vehiculele blindate, a pierdut 885 tancuri de la începutul anului doar în sectorul estic, iar depozitele sale sunt goale, recurgând la inovații tactice prin utilizarea de motociclete și ATV-uri, care însă nu pot fi înarmate și folosite eficient decât pentru pătrunderea printre linii nu și pentru distrugeri majore ale liniilor de apărare ucrainene. În zona Sumî, Rusia are 65.000 de soldați, 120 de tancuri, între 480 și 625 vehicule blindate și până la 1000 bucăți dispositive de artilerie, inclusiv lansatoare de rachete multiple. Asta permite o ofensivă pe scară mică, ar putea duce la cucerirea a circa 10 km pe lungime frontului de 30 km cât este frontiera ruso-ucraineană la nivelul regiunii, în nici un caz spargerea liniilor ucrainene sau cucerirea vreunui oraș mare, Harkov sau Sumî.
Devine evident că Putin are nevoie de o victorie și de noi prezențe pe teren pentru a-și întări poziția de negociere în viitoarele discuții bilaterale față în față cu Ucraina. Dar și acestea sunt făcute să consume timpul: neacceptând încetarea focului pentru 30 de zile, negocierile desfășurate în timp ce trupele avansează și distrug în continuare nu au nici un sens. De aceea e puțin probabil ca manevra lansată de Putin să fie acceptată de către Ucraina și Occident, cu excepția cazului în care obiectivul este să arate că Putin joacă la cacealma. Menținerea solicitărilor proprii de armistițiu pe 30 de zile și a sancțiunilor majore aferente refuzului rus pot determina o altă dinamică și reangajarea transatlantică solidă și coerentă. Și la capitolul strategic, Rusia dorește să înfrângă voința de a lupta a ucrainenilor și să rupă unitatea Occidentului, a relației transatlantice și a Europei.
De aceea este menținută presiunea și teroarea atacurilor aeriene asupra cetățenilor ucraineni și loviturile masive asupra țintelor civile, cum a fost cazul în Kiev, Harkov și Sumî săptămâna trecută. Societatea ucraineană și reziliența ei este vizată, în paralel cu ingerințele informaționale care alimentează diferențe și falii la nivel european și pe relația transatlantică. Reacțiile vicepreședintelui J.D.Vance potrivit cărora Rusia cere prea mult la încetarea focului este o indicație a înțelegerii și la Casa Albă a jocurilor făcute de Kremlin, în ciuda ofertelor fără precedent făcute de administrația Trump pentru a înceta confruntarea.
De altfel, transformarea economiei ruse în economie de război și armata masivă recrutată cu costuri enorme arată că obiectivele lui Putin exced Ucraina, vizează Europa – vedem și amenințările recente la adresa Lituaniei, a Estoniei și graniței din Baltică și de pe Narva, cum o arată și referirile publice la adresa României și Bulgariei a căror intrare în NATO în 2004 ar fi responsabilă de declanșarea războiului în 2022. De altfel, Putin are 15 planuri de atac distincte la adresa Europei și nu se va opri pentru că nu are ce face cu o armată masivă în timp de pace și nici cu demobilizarea combatanților care ar arunca în aer nivelul și controlul relativ asupra criminalității organizate din Rusia, amplificând dramatic și protestele sociale.
Obiectivul strategic al Rusiei după îngenuncherea Ucrainei: Europa
Așa încât obiectivul Rusiei de a termina rapid cu Ucraina, într-un fel sau altul, de a lua o pauză de refacere și de a se lansa asupra Europei, testând articolul 5 al NATO și reacția aliată, cu precădere implicarea Americii lui Trump, este deja transparent. O demonstrează întreaga sa pregătire, forțele utilizate și cele care nu au fost utilizate încă – flota și marina sa, inclusiv submarinele, forțele aeriene practic intacte – chiar dacă bombardierele strategice au fost mutate în Extremul Orient pentru a evita surprizele strategice pe care le-ar putea crea dronele ucrainene care distrug odată un aeroport întreg pe care sunt parcate aeronavele miitare ce constituie toată forța aeriană a unui întreg district, cum s-a mai întâmplat în trecut.
Până atunci, Ambasada Statelor Unite la Kiev a lansat la 9 mai un avertisment privind iminența unui atac aerian rus semnificativ împotriva Ucrainei în următoarele zile, cu o notă specială pentru datele de 12-13 mai: este vorba despre potențiala utilizare a rachetelor Oreshnik, pretinsa rachetă hipersonică a Rusiei, cu rază medie de acțiune. La 10 mai, Rusia ar fi urmat să închidă spațiul aerian în regiunile Volgograd și Saratov, lângă Kapustin Yar, site-ul de lansări din regiunea Astrakhan din Tatarstan, acolo unde s-ar afla rachetele Oreshnik. Închiderea spațiului aerian este caracteristică lansării de rachete balistice iar ținta prezumată de bloger-ii militari ruși este orașul Kiev și, mai precis, centrele de decizie din Kiev, clădirile președinției, Guvernului și a Parlamentului ucrainean -Verhovna Rada.
De altfel, și în perspectiva atacurilor care vor veni, Statele Unite au aprobat transferul din Germania a 125 rachete cu rază lungă de acțiune și 100 de rachete pentru sistemele anti-aeriene Patriot către Ucraina, un sprijin important mai ales că și Kievul a învățat să-și raționalizeze aceste rachete defensive antiaeriene utilizând alte categorii de intrceptori mai ieftini pentru țintele mai mici precum dronele, inclusiv rachete și artilerie de producție locală, mult mai ieftine. În acest fel se încearcă menținerea cât mai bine și mai îndelungată a umbrelei anti-aeriene a Ucrainei, cu precădere asupra marilor orașe, precum și pentru apărarea Kievului, în condițiile în care celelalte rachete anti-aeriene europene livrate Ucrainei nu au capacitatea de a intercepta rachetele balistice de ultimă generație ale Rusiei.
