Kremlinul susține că urmărește îndeaproape declarațiile lui Trump, care s-a declarat dezamăgit de convorbirea cu Putin


Trump, care a declarat cu încredere săptămâna trecută că Putin 'încearcă să soluționeze' conflictul, a spus după convorbirea telefonică de joi că nu crede că liderul rus vrea să facă acest lucru, scrie Agerpres.
Întrebat despre acest comentariu, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, le-a spus jurnaliștilor: 'Bineînțeles, urmărim îndeaproape toate declarațiile președintelui Trump'.
El nu a răspuns la criticile lui Trump față de Putin.
Trump, care a revenit la Casa Albă în ianuarie cu promisiunea de a pune capăt cu promptitudine unei 'băi de sânge' în Ucraina, a declarat după convorbirea de joi că 'nu am făcut niciun progres cu el'.
Peskov susține că Putin i-a spus lui Trump că Rusia preferă să-și realizeze scopurile în Ucraina prin mijloace politice și diplomatice, dar că între timp va continua ceea ce numește 'operațiunea sa militară specială'.
El a mai afirmat că liderul de la Kremlin i-a comunicat lui Trump că Rusia se așteaptă să ajungă la un acord privind o a treia rundă de discuții de pace cu Ucraina, după convorbirile anterioare din mai și iunie.
.png)
.png)