Maia Sandu, cu prilejul Zilei Naționale a României: R. Moldova și România, unite sub steagul Uniunii Europene, vor fi mai puternice împreună

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Политические
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj cu ocazia celebrării Zilei Naționale a României, motiv pentru care a fost organizată o Recepție la Chișinău.
27.11.2024 21:54
27.11.2024 21:54
Cristina Vlah
Политические

„E un moment plin de semnificație pentru toți cei care iubesc România. Această zi ne amintește de legătura profundă dintre cele două maluri ale Prutului.

Noi, cei din Republica Moldova, iubim România așa cum iubești o soră mai mare: pentru că avem aceleași rădăcini, aceeași limbă, aceeași credință într-un viitor mai bun. O iubim fără egoism, fără rezerve, fără așteptări. Orice biruință a României e și biruința noastră. Orice greutate o trăim împreună”, se menționează în mesajul președintelui.

Demnitara a subliniat că în această perioadă atât cei din R. Moldova, cât și cei din România trec prin perioade dificile, care pun la încercare democrația și valorile comune.

„România și Republica Moldova trec, fiecare, prin momente dificile. Dar fiecare încercare este și un prilej de a ne sprijini reciproc și de a demonstra că, împreună, suntem mai puternici.
Astăzi, mai mult ca oricând, Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică. O Românie puternică este o Românie europeană. Moldova și România, unite sub steagul Uniunii Europene, vor fi mai puternice împreună”, a mai spus Maia Sandu.

Ea a apreciat faptul că peste 80 de mii de moldoveni cu cetățenie română au votat la alegerile prezidențiale din turul I.

„Votul lor spune că pașaportul românesc nu e doar un beneficiu, dar și o responsabilitate. Le mulțumesc pentru că au ales să apere viitorul României, așa cum au făcut-o și pentru Republica Moldova.
Alegerile din România ne-au mai arătat un lucru, pe care noi, cei din Republica Moldova, l-am trăit pe propria piele: democrația și libertatea sunt sub asediu în întreaga lume. Lupta pentru libertate nu încetează niciodată. Distanța de la democrație la autoritarism poate fi tare scurtă”, se mai spune în mesajul prezidențial.

Șefa statului moldav s-a adresat și cetățenilor de cealaltă parte a Prutului. Ea i-a îndemnat pe români să iasă la vot, pentru a apăra România.

„România este pentru noi umărul pe care ne sprijinim când ne e greu. Dar și umărul alături de care mergem în momentele de celebrare. Și noi ne dorim un umăr puternic! Să ne sprijinim reciproc și să mergem umăr la umăr spre un viitor mai bun.
Ne dorim o Românie liberă și puternică, la fel de mult pe cât ne dorim o Moldovă liberă și puternică. Căci așa-i între surori!
La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor!”, a mai spus Maia Sandu.

Menționăm, că ziua României este marcată anual, la data de 1 decembrie.

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md