„Minciuni impresionante” și „o rea-credință meticuloasă”. Ce ne spune istoria recentă despre summitul Trump-Putin de vineri din Alaska

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Внешние
Strategia liderului rus este să mintă și să tragă de timp, avertizează oamenii care cunosc tacticile lui Vladimir Putin, înainte de discuția din Alaska, pe tema războiului din Ucraina, scrie Financial Times.
12.8.2025 20:11
12.8.2025 20:11
Deschide md
Внешние

Donald Trump și Vladimir Putin au deja o istorie a întâlnirilor, una bizară, așa cum observă Financial Times.

Prima întrevedere a avut loc în Germania, când Trump a confiscat notițele interpretului său pentru a ascunde orice dovadă a ceea ce se întâmplase în cameră.

Apoi a fost momentul din Vietnam, când Trump a dat de înțeles că este convins de asigurările lui Putin cum că Moscova nu s-a amestecat în alegerile din 2016 din SUA.

Acesta a fost urmat de summitul de la Helsinki, când Trump a pus la îndoială analiza propriilor servicii de informații, având în vedere negarea fermă a lui Putin.

Acum, în timp ce cei doi lideri se pregătesc pentru prima lor întâlnire față în față de la revenirea lui Trump la Casa Albă, factorii de decizie și analiștii se pregătesc pentru o întâlnire neconvențională.

Mulți se tem că, dacă aceste întâlniri anterioare sunt un indiciu, Putin, agentul KGB experimentat devenit om puternic, va fi cel în avantaj.

Putin și „minciuna profesionistă”

Un lucru clar pare a fi acela că nimeni nu așteaptă mai progrese de la întâlnirea de vineri.

„Nu se poate trece de la lipsa progreselor la un summit care să pună capăt războiului în mai puțin de o săptămână”, a declarat Samuel Charap, politolog senior la Rand Corporation, citat de Financial Times.

Dar Trump are această credință neclintită în propria său carismă și în capacitatea sa de a-și convinge omologii de ceea ce el consideră logic și corect.”

Fostul președinte francez François Hollande, care în 2015 a condus împreună cu cancelara germană de atunci, Angela Merkel, și Putin negocierile de pace privind Ucraina, are un avertisment pentru președintele SUA: „Tehnica lui Putin este minciuna profesionistă”.

„Trump ar face bine să arate că are cunoștințe detaliate despre situația de pe teren”, a declarat Hollande pentru Financial Times.

Summiturile Trump-Putin

Când Trump și Putin s-au întâlnit pentru prima dată, în iulie 2017, liderul american era afectat de ancheta privind presupusul amestec al Rusiei în alegerile americane și de o reticență reciprocă între Trump și propriii săi consilieri de politică externă.

Cei doi președinți s-au întâlnit în marja summitului G20 de la Hamburg, alături de ministrul rus de externe, de secretarul de stat al lui Trump de atunci și de doi interpreți. Trump a luat ulterior notițele interpretului său și i-a cerut acestuia să nu informeze pe nimeni despre conținutul întâlnirii.

Apoi, la cina din acea seară, Trump s-a apropiat de Putin pentru o discuție tête-à-tête, doar în prezența interpretului lui Putin și fără niciun oficial american.

La următoarea lor întâlnire, în cadrul forumului Cooperării Economice Asia-Pacific din Vietnam, în noiembrie 2017, Trump a reiterat afirmațiile lui Putin potrivit cărora Rusia nu s-a amestecat în alegerile din SUA.

Cei doi au avut o altă întâlnire față în față la Helsinki, în iulie 2018, la care au participat doar interpreții lor.

Când a fost întrebat la o conferință de presă dacă crede agențiile sale de informații sau pe președintele rus, Trump a spus că are încredere în ambii, dar a menționat: „Președintele Putin spune că nu este Rusia. Nu văd niciun motiv pentru care ar fi”.

Cei doi s-au întâlnit din nou, în mod informal, în marja summitului G20 de la Buenos Aires, mai târziu în acel an, unde din nou, Trump a ales să nu fie însoțit de un interpret.

Metoda rusă presupune că negocierea trebuie să dureze mult timp, fără rezultate

Summitul de săptămâna aceasta reprezintă ultima șansă pentru Trump de a-și redefini încă o dată relația cu Putin și de a adopta o poziție mai dură față de președintele rus.

Puțini se așteaptă ca el să o facă, scrie Financial Times.

„Putin va încerca să-l convingă pe Trump că poziția (Rusiei) este mai bună decât este în realitate. În timp ce pentru Trump este mult mai important să încheie acest acord și să-l revendice ca pe o nouă victorie în menținerea păcii”, a spus Kirill Rogov, sociolog și cercetător invitat la Institutul pentru Științe Umane din Viena.

„Nu se ajunge la nimic, dar Trump evită necesitatea de a lua măsuri decisive”, a spus acesta.

Hollande, care a petrecut 17 ore în capitala Belarusului în februarie 2015 pentru a semna așa-numitul acord Minsk 2 privind încetarea focului în regiunea Donbas, a anticipat și el că Putin va încerca probabil să câștige timp.

Faptele nu sunt punctul forte al lui Trump

Fostul președinte francez a mai avertizat că Putin spune în mod constant minciuni flagrante. De exemplu, liderul de la Kremlin a insistat că nu a avut niciun contact cu separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei, în ciuda faptului că i-a finanțat și i-a sprijinit militar.

„Era o minciună atât de mare încât era impresionantă”, a spus Hollande.
Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md