Minciunile unui dictator // Pledoaria lui Putin la anexarea ilegală a teritoriilor din Ucraina

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Anti-Fake
30.9.2022 17:49
Tudor Ioniță
Anti-Fake

Înainte să semneze anexarea ilegală a celor patru regiuni ucrainene, dictatorul rus, Vladimir Putin, a ținut un discurs de aproximativ 50 de minute plin de minciuni, instigare la ură, xenofobie și pervertire a adevărului istoric. Acesta a acuzat Occidentul întruchipat de Statele Unite de toate relele și a promis marea cu sarea regiunilor ”eliberate” chiar în timp ce trupele ucrainene înconjurau orașul Liman din regiunea Donețk. Iată câteva minciuni spuse de ”istoricul” de la Kremlin:

- Rezultatele referendumurilor sunt clare și cunoscute, milioane de oameni și-au exprimat voința și alegerea este definitivă.

În realitate, doar un mic procent al localnicilor din regiunile ocupate, în special în Herson și Zaporojie, au ieșit la urne. Nu a ajutat nici măcar mânarea la vot cu pistolul la tâmplă, așa că ocupanții ruși au adus colaboratori din Crimeea, oameni din azilele de bătrâni și spitalele de psihiatrie. De asemenea, în mai multe poze apărute pe internet se vede cum membrii comisiilor electorale numără și buletine de vot necompletate. Așa că declarația lui Putin precum că milioane de oameni au ales este cel puțin exagerată.

- Nu există nimic mai puternic decât voința acestor oameni de a reveni la rădăcinile lor istorice. Timp de 8 ani au fost amenințați de genocid.

Regiunile anexate astăzi de Rusia au fost invadate de ocupanți, care au omorât cu cruzime pe toți cei care le-au stat în cale, au distrus și jefuit, lăsând aceste regiuni în ruine. Nimeni nu i-a chemat pe aceste teritorii. Și, apropo de genocid, anume asta au făcut rușii de la începutul invaziei în Ucraina (vezi Bucea, Irpin, Mariupol, Izium, etc.)

- Destrămarea URSS a fost o tragedie, liderii de atunci au luat această decizie fără a se consulta cu poporul. Dar nu urmărim să ne întoarcem în trecut și să reconstruim Uniunea Sovietică.

Uniunea Sovietică s-a destrămat în data de 12 decembrie 1991. La acea dată, din URSS mai făceau parte doar două republici unionale, Rusia și Kazahstan. Restul republicilor s-au folosit de dreptul la autodeterminare și și-au proclamat deja independența, primele fiind statele baltice încă în 1990. Respectiv, atunci când URSS s-a destrămat oficial, practic nu mai aveai ce destrăma și nici pe cine întreba. A doua parte a declarației sale, cea potrivit căreia nu vrea să refacă URSS, este, de asemenea, eronată. Invaziile în R. Moldova (1992), Georgia (2008) și Ucraina (2014 și 2022), precum și tentativele de control asupra fostelor republici sovietice prin intermediul unor organizații hibrid, precum CSI, Uniunea Vamală sau Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, demonstrează exact contrariul.

- Luptăm cu un inamic care distruge lumea și creează crize.

Anume Rusia este cea care distruge lumea și crează crize. Rusia stă în spatele crizei energetice, șantajând întreaga Europă cu oprirea livrărilor de gaze naturale și ridicând artificial prețurile la acest combustibil. Anume Rusia stă în spatele crizei alimentare din Africa, furând grâul ucrainean și blocând porturile (Ucraina este al treilea cel mai mare producător de grâu din lume). Tot Rusia a creat pericolul nuclear, ocupând centrala nucleară de la Zaporojie (cea mai mare din Europa), care a fost ținta bombardamentelor repetate ale ocupanților. De asemenea, Putin a amenințat Ucraina, dar și unele țări din regiune, membre ale NATO, cu folosirea armelor nucleare.

- Occidentul are standarde duble sau chiar triple.

Anume Rusia se conduce după standarde duble atunci când vorbește despre dreptul la autodeterminare. De exemplu, Rusia a susținut așa-zisa dorință a separatiștilor din Lugansk și Donețk de a se separa de Ucraina, dar și a colaboratorilor săi din Osetia de Sud de a fi independenți de Georgia. Nu mai vorbim despre susținerea deja de 30 de ani a separatiștilor din Transnistria. În același timp,Moscova a dus două războaie împotriva Ceceniei, care a vrut să se separe Rusia. Totodată, Kremlinul nu recunoaște Kosovo, întrucât regiunea s-a separat de aliatul său istoric, Serbia.

- Vestul decide cine are dreptul să stabilească granițe și cine nu. Cine le-a dat acest drept?

Vestul cere respectarea tratatelor internaționale, în speță Memorandumul de la Budapesta (1994), prin care Ucraina a renunțat la arsenalul său nuclear, care era al treilea cel mai mare din lume la acea vreme. În schimb, Rusia, alături de SUA și Marea Britanie, se obliga să respecte independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în frontierele existente după prăbușirea URSS. De asemenea, își reafirma obligația de a se abține de la amenințarea cu forța sau folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a Ucrainei. Totodată, Rusia reafirma angajamentul său de a nu folosi armele nucleare împotriva Ucrainei. Din toate aceste promisiuni făcute atunci când a semnat memorandumul și a primit întregul arsenal nuclear al Ucrainei, Rusia nu a încălcat până acum doar ultimul punct. Totuși, Putin deja a amenințat Ucraina cu folosirea armelor nucleare.

- Elitele occidentale au fost mereu așa. Au fost colonizatori și rămân colonizatori, fac discriminări și fac distincția între prima clasă de națiuni și națiunile din clasa a doua. Ei discriminează oameni și nu vom accepta aceste politici rasiste. De aceea, există ”rusofobia”, care este răspândită în tot vestul.

Un ingredient de bază al propagandei Kremlinului este însuși superioritatea poporului rus. Мы - русские. С нами Бог! (Suntem ruși, Dumnezeu e cu noi) nu este doar o expresie goală. Este un pilon de bază al mentalității ruse, care se consideră portdrapelul credinței ortodoxe (Doar aproximativ jumătate dintre cetățenii Rusiei sunt creștini ortodocși). Rasismul rușilor se manifestă cel mai mult chiar în Rusia. Minoritățile etnice precum popoarele caucaziene, kalmîcii, ciuvașii, udmurții, și multe alte popoare asiatice din componența Federației Ruse sunt discriminate de rușii ”adevărați”. Iar rusofobia a apărut din cauza atitudinii superioare și mentalității de agresor pe care o propagă nu doar conducerea țării, dar și mulți cetățeni ai săi aflându-se peste hotare.

- Au creat arme biologice, se fac vinovați de o migrație uriașă, oamenii mor. Toți pleacă din Ucraina.

Acuzațiile la adresa SUA privind crearea unor laboratoare biologice în Ucraina este una mai veche și a fost unul dintre motivele invocate pentru începerea ”operațiunii militare speciale” la 24 februarie. Până acum, deși au ocupat o perioadă teritorii extinse ale Ucrainei, nu au adus vreo dovadă în acest sens. Când vine vorba despre migrația din Ucraina, aici de vină este chiar Putin, care a ordonat începutul războiului și i-a făcut pe oameni să fugă după ce a bombardat necontenit ținte civile, iar soldații săi au ucis arbitrar, au violat și au jefuit. Însă declarația precum că toți pleacă din Ucraina este totală falsă. Dacă toți au plecat din Ucraina, cine i-a împins de sub Kiev, cine a lansat contraofensiva în nord și sud, cine a înconjurat în aceste zile aproximativ 5500 de militari ruși în orașul Liman?

- Luptăm pentru cultura noastră, pentru limba noastră.

Nimeni nu a atentat la limba și cultura rusă. Aproximativ jumătate din populația Ucrainei era vorbitoare de limbă rusă înainte de izbucnirea războiului. Însăși invazia i-a făcut pe o parte din ucraineni să renunțe la limba rusă și să învețe ucraineana. Mai mult, regiunile cele mai bombardate au fost anume acele în care populația era majoritar rusofonă.

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md